Traian Băsescu lansează unul dintre cele mai dure verdicte despre criza politică actuală: România ar fi fost „capturată de caste” și, în aceste condiții, „cam facem degeaba alegerile”. Fostul președinte spune că problema reală nu mai este doar cine guvernează, ci faptul că mecanismul politic însuși a ajuns să blocheze orice schimbare serioasă.
Mesajul lui e greu de ignorat, tocmai pentru că lovește în esența jocului politic: votul există, dar rezultatul lui pare tot mai des confiscat de aceleași grupuri de interese și de aceleași reflexe de apărare a puterii. În locul unei competiții reale, Băsescu vorbește despre o structură închisă, în care partidele și liderii lor își protejează pozițiile, chiar și atunci când încrederea publică se erodează vizibil.
„Trebuie încercată” o reformă, susține el, și tocmai aici se vede miza politică a declarației. Nu este doar o critică de circumstanță, ci o acuzație că actuala clasă politică a golit de conținut democrația electorală. Dacă alegerile ajung să producă aceleași blocaje, aceeași rotație a intereselor și aceleași compromisuri de culise, nemulțumirea publică nu va face decât să crească.
Declarația lui Băsescu pune presiune pe partidele care vorbesc despre stabilitate, dar evită reformele care le-ar limita controlul. De fapt, întrebarea pe care o lasă în urmă este simplă și incomodă: cine mai repară sistemul când cei care îl conduc par să aibă interesul să-l lase exact așa cum este?
Verdictul fostului președinte nu descrie doar o criză de moment. El sugerează o problemă mai adâncă: România riscă să rămână cu alegeri multe și schimbare puțină, iar asta este, politic, cea mai proastă formă de imobilism.
