Într-o țară în care milioane de pensionari abia supraviețuiesc cu 1.500 de lei pe lună, iar salariul minim este o umilință oficializată, angajații Băncii Naționale a României se lăfăie în salarii de zeci de mii de lei. Fostul director financiar bancar Radu Georgescu a dat cărțile pe față: BNR cheltuie anual peste 500 de milioane de lei doar pe salarii. Asta în timp ce inflația galopantă, pentru care tot BNR ar trebui să dea socoteală, face ravagii în buzunarele românilor.
Ce înseamnă concret? Avem sute de directori care câștigă și 50.000 de lei pe lună. La acești bani se adaugă bonusuri de performanță (pentru ce performanță?), prime de trei salarii nete și alte beneficii ascunse de ochii opiniei publice. În timp ce românii se împrumută ca să-și cumpere pâine și să plătească întreținerea, “regii” de la BNR își încasează lefurile nesimțite fără să clipească.
Aceasta nu mai este doar o chestiune economică. Este un afront la adresa unui popor umilit, mințit și jecmănit. Cum să le ceri oamenilor “să strângă cureaua” când cei care decid politicile monetare se îndoapă cu milioane din banii contribuabililor? Aceasta este o formă de dispreț organizat, girat de stat, protejat de sistem.
Românii au ajuns să își ia credite ca să trăiască de pe o lună pe alta, iar statul crește taxele pentru toți. Dar nu și pentru cei din cercurile privilegiate. Acolo, în vârful piramidei, domnește opulența – bine ascunsă în spatele unui limbaj tehnocratic și al unei “independențe instituționale” care servește doar un grup restrâns.
Este momentul ca jaful să fie numit jaful. Este momentul ca românii să înțeleagă cine le golește buzunarele. Și este momentul ca aceste caste privilegiate, care n-au produs decât haos economic și suferință socială, să dea socoteală. Într-o democrație reală, BNR ar fi transparentă, iar salariile de acolo ar fi în acord cu realitatea din teren – nu cu fanteziile unei oligarhii protejate politic.
