Politică

Românii vor fi bucuroși – Klaus Iohannis și-a dat acordul – Se majorează salariile personalului din Parlament

Coaliția PSD-PNL a crescut salariile angajaților PSD-PNL-USR-UDMR din parlamentul României.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Pe 20 decembrie 2022, Camera Deputaţilor a eliminat, la reexaminarea proiectului de modificare a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a statutului funcţionarului public parlamentar, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, mai multe texte care se referă la majorări acordate personalului şi funcţionarilor din mai multe ministere, păstrând reglementări referitoare la funcţionarii publici parlamentari.

Au fost păstrate în propunerea legislativă prevederile referitoare la funcţionarii publici parlamentari, stabilind că „începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, salariile de bază ale personalului din serviciile Parlamentului se stabilesc la nivelul maxim de salarizare aflat în plată în cadrul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, corespunzător fiecărei funcţii şi gradaţii de vechime în muncă”.

„Condiţiile de vechime în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de conducere din structurile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se stabilesc de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, iar vechimea minimă în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de execuţie se stabileşte de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, la propunerea secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului”, conform sursei citate.

În plus „detaşarea sau transferul funcţionarului public parlamentar se dispune doar în cadrul autorităţilor publice sau al instituţiilor publice cărora li se aplică prezenta lege”.

Potrivit sursei menţionate, prin excepţie, detaşarea sau transferul se poate dispune de pe funcţia publică parlamentară şi pe o funcţie publică generală, cu respectarea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button