Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu este posibilă plafonarea preţului carburanților.
„Reducerea accizelor este doar aşa, aparent, la îndemâna guvernelor, în realitate nu este din cauza legislaţiei europene. La accize este uşor de umblat dacă vrei să le creşti, dacă vrei să le scazi nu se prea poate sub un anumit nivel, deci discuţia aici se opreşte foarte repede şi rămâne una doar de teorie matematică. Celelalte instrumente la dispoziţia Guvernului sunt, sigur, cele naţionale, deci se umblă la TVA, la sprijin bugetar, la alte mecanisme. În situaţia în care şi la noi preţurile la pompă au crescut destul de mult, Guvernul pe bună dreptate a analizat chestiunea şi a ajuns la concluzia că trebuie să facă ceva atât cât se poate. Nu este posibil să plafonezi preţul direct sau să subvenţionezi o parte semnificativă, dar atât cat se poate – şi am discutat ieri cu premierul aceasta chestiune, mi-a explicat cum vede mecanismul –, atât cat se poate este corect să se facă”, a afirmat preşedintele, comentând decizia Guvernului privind compensarea în sumă fixă de 50 de bani, aplicată direct la pompă, pentru preţul carburanţilor„
Pai si la energie cum de s-a plafonat?