România, un sat fără câini, dar cu prea multe oi – 60m.ro
Distribuți acest articol

Distribuie acest articol!

    Ne plângem adesea că ne privește Occidentul de sus, ca pe niște rude sărace, rele de gură și puse pe scandal, dar v-ați întrebat vreodată dacă nu cumva mulți dintre românașii noștri fac tot posibilul parcă pentru a justifica o asemenea atitudine?

    Uite, de pildă, să zicem că sunteți un străin și n-ați auzit niciodată de România, ori credeți că o fi vreo regiune din Ungaria, cu capitala la „Bucharest” și sunteți curioși să o vizitați. Dați o căutare pe Google, vedeți că e o țară frumoasă, că e locuită – și nu de canibali – dar apoi deschideți și niște site-uri de știri, să vedeți cam ce se petrece în România, înainte de a o vizita. Și ce citiți? Păi să încercăm să răsfoim nițel presa ultimelor zile:

    „Jurnalist bătut crunt în Suceava, în timp ce filma un material despre tăierile ilegale de păduri”; „Tânărul brăilean care și-a înjunghiat un consătean, spulberat cu mașina de fratele acestuia. Fratele, lăsat liberi de procurori”; „Jungla din Capitală: bătaie după o șicanare în trafic – un șofer a fost înjunghiat”.

    Ei, după ce ați aflat asemenea lucruri, vă mai dă ghes inima să veniți în România? Poate doar dacă aveți tendințe sinucigașe sau vreți să filmați un nou episod din „Supraviețuitorul”. Un om normal nu s-ar încumeta…

    Desigur, asemenea știri sunt deja banale pentru noi, care ne-am născut aici, în superbul spațiu carpato-danubiano-pontic. Dar pentru un străin care vine dintr-o țară civilizată sunt un prilej de stupoare și oroare. El știe că doar în regiunile bananiere, unde cetățenii sunt abia la a patra sau cincea generație de la coborârea din copaci, se pot întâmpla asemenea grozăvii. Pentru că într-o țară civilizată există lege, există respect față de ea și există oameni ai legii care o aplică. Or, de vreme ce la noi se petrec asemenea grozăvii, este firesc să-ți pui întrebarea dacă există vreo diferență între România și o țară aflată la granița cu Evul Mediu și Vestul Sălbatic, unde fiecare își face dreptate singur, cu ce găsește: care cu furci, care cu topoare, care cu pistoale cu bile sau bricege elvețiene.

    De trei decenii, în România se produce un fenomen care devine pe zi ce trece mai accentuat: disoluția autorității. Șmecherii nu mai știu de frica legii, în schimb cetățenii cumsecade tremură în fața nelegiuiților, cum tremură oile în țarc de frica lupilor. Șmecherii nu se tem să încalce cu bună știință legea, pentru că știu că oamenii plătiți de stat (adică de noi toți) să vegheze la respectarea ei acceptă la fel de ușor să fie plătiți și să închidă ochii la nerespectarea ei. S-a ajuns aici pentru că autoritățile nu au nici cea mai mică preocupare față de siguranța cetățeanului.

    Povestea cu „Siguranță și încredere”, pe care ne-o tot flutură pe sub ochi mărimile cu burți din Ministerul de Interne este doar o poveste frumoasă și atât.

    Și măcar de-ar fi legendă, să fi avut un sâmbure de adevăr, dar e de-a dreptul basm, ficțiune de la cap la coadă. În România, nimeni nu mai are încredere în poliție, în procuratură, în judecători, în autorități în general, pentru că toate acestea sub coruptibile. La noi, totul „se rezolvă” cumva – beizadelele pot ucide oameni cu mașina, scăpând basma curată și fugind apoi la spa, în Italia, milițieni locali răi de muscă pot îmbolnăvi de covid primării întregi, că nu li se clintește un fir de păr din chelie, smardoiași cu două clase mai mult ca trenul pot teroriza orașe întregi, pentru că procurorii și judecătorii nu consideră niciodată că ar reprezenta vreun pericol pentru societate. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit.

    Evident, nivelul infracțional tot mai ridicat, de la an la an, nu-i afectează decât pe românii de rând. Ei stau cu teamă să nu le bage vreun țicnit cuțitul în piept când merg până la magazinul din colț, ei se tem să nu iasă vreun dement cu bâta de baseball din mașină și să le crape capul. Politicienii, șmecherii, bugetarii de lux, ciracii Sistemului securisto-mafiot care ne conduce sunt feriți de toate astea. România a ajuns un fel de Rio de Janeiro ceva mai mare: de o parte sunt zgârie-norii bogaților, de cealaltă favelele săracilor. Un zid uriaș ne desparte. Zidul nepăsării, al ignoranței, al atitudinii de „mă doare la cașchetă”.

    Dacă AUR vrea să schimbe cu adevărat ceva în țara asta, de aici ar trebui să înceapă. Ar trebui să dărâme acest zid de nepăsare și să clădească în locul lui punți de încredere, o țară solidă, bazată pe temeliile legii.

    O țară unde să nu-ți fie frică să ieși pe stradă, unde să te simți cu adevărat în siguranță și să ai încredere în oamenii legii. O țară unde infractorii să nu fie protejați și cocoloșiți, ci pedepsiți la cea mai mică greșeală. Pentru că, se știe, într-o democrație hoții (și infractorii, în general) stau la pușcărie, nu la guvernare.


    Distribuie acest articol!


      Distribuți acest articol