Este momentul sincerității brutale: România trăiește pe datorie. Ani la rând, guvernele s-au jucat cu iluzii fiscale, au cârpit bugetul cu promisiuni de digitalizare, combatere a evaziunii și reducere a risipei, dar adevărul crud e că aceste măsuri, oricât de necesare, sunt tardive și insuficiente. Țara noastră merge accelerat spre zidul fiscal, iar impactul va fi resimțit de fiecare dintre noi.
Deficitul explodează. Cheltuielile publice scapă de sub control, iar veniturile la buget nu țin pasul cu avalanșa de angajamente populiste și majorări salariale din sectorul public. România cheltuiește mai mult decât își permite, într-un ritm alarmant, iar rezultatul este unul previzibil: gaură în buget și presiune insuportabilă pe finanțele statului.
Ce face guvernul? Caută soluții, desigur. Promite reforme. Digitalizarea ANAF, combaterea evaziunii fiscale, eficientizarea colectării. Toate aceste măsuri sunt bune pe hârtie, dar nu aduc miracole peste noapte. Gaura din buget e prea adâncă pentru a fi astupată cu intenții bune. Cifrele nu mint: deficitul sare de 5% din PIB, iar presiunea Bruxelles-ului devine sufocantă.
Adevărul pe care nimeni nu mai poate să-l ascundă: România trebuie să mărească taxele.
Cine spune altceva vinde iluzii. TVA-ul va crește, inevitabil. Specialiștii deja vehiculează scenarii de majorare la 21% sau chiar 22%. Contribuțiile sociale, impozitul pe venit, toate sunt pe lista neagră a ajustărilor. Statul are nevoie disperată de bani, iar cei mai la îndemână vin tot din buzunarul contribuabilului cinstit.
Sigur, vom auzi că „se vor proteja categoriile vulnerabile” și că „mediul de afaceri nu va fi sufocat”. Dar realitatea e că mediul de afaceri deja e sufocat, iar populația a resimțit din plin inflația galopantă. Orice creștere de taxe se va traduce direct în prețuri mai mari și în scăderea nivelului de trai.
Suntem într-un cerc vicios: statul cheltuiește prea mult, colectează prea puțin, iar pentru a echilibra balanța, pune presiune pe economie și pe cetățeni. Este ecuația falimentului lent, pe care am văzut-o jucată în alte părți ale lumii, cu rezultate dezastruoase.
Cine este de vină? Clasa politică, evident, dar și un sistem profund ineficient, greoi și opac. De ani de zile, avertismentele specialiștilor au fost ignorate. În loc să fie urmate reforme curajoase, am primit doar pomeni electorale și politici pe termen scurt.
Astăzi, însă, nu mai există loc de amânare. Creșterea taxelor nu mai este o opțiune — este o necesitate inevitabilă.
România trebuie să aleagă: acceptăm durerosul tratament fiscal acum, sau îl vom plăti și mai scump mâine, cu dobânzi uriașe la împrumuturi externe și cu riscul pierderii suveranității fiscale.
Indiferent de drumul ales, adevărul rămâne același: epoca iluziei fiscale s-a încheiat. Nota de plată a sosit.
plua