România face un nou gest „de solidaritate” față de Ucraina – dar de data aceasta, pe banii contribuabililor români. Într-o decizie puțin mediatizată, Transgaz, operatorul român de transport gaze, a aprobat – împreună cu alte țări din regiune – o reducere de 25% la tariful de tranzit al gazelor pentru Ucraina pe ruta transbalcanică.
Această reducere este aplicată pentru perioada iunie-octombrie 2025, adică exact în sezonul în care țările europene își fac stocurile pentru iarnă. În mod ironic, această decizie vine după o serie de acuzații dure formulate de oficialii ucraineni la adresa României și în lipsa oricărei garanții de reciprocitate.
Cine plătește pentru „solidaritate”? Românii.
Decizia operatorilor din Grecia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina de a reduce tariful cu 25% a fost prezentată public drept un „gest de sprijin regional”. În realitate însă, această reducere nu vine fără costuri: România renunță la venituri importante din transportul gazelor într-o perioadă în care infrastructura energetică internă are nevoie acută de investiții, iar românii suportă în continuare prețuri mari la energie.
Acordul presupune ca Ucraina să poată importa gaze pe ruta transbalcanică la prețuri reduse, într-un context în care nevoia sa este estimată la peste 6 miliarde de metri cubi pentru sezonul rece 2025–2026. În același timp, România continuă să își consolideze cu dificultate propriile rezerve.
Ajutor unilateral, fără avantaje clare
Niciun beneficiu concret pentru statul român nu este menționat în comunicatul oficial. Ucraina primește acces ieftin la rețelele de transport din regiune, iar România își diminuează veniturile, fără să ceară nimic în schimb. Discuțiile despre o eventuală stocare reciprocă de gaze în Ucraina rămân vagi, fără termeni clari sau angajamente ferme.
În plus, este greu de ignorat contextul diplomatic: Ucraina a lansat recent acuzații nefondate și chiar pretenții teritoriale, provocând iritare în spațiul public românesc. În ciuda acestora, România continuă să ofere facilități Kievului, într-o abordare care pare să pună interesele altora deasupra celor naționale.
Moldova stochează în România și Ucraina. Dar România?
Un alt paradox: Republica Moldova are deja stocate peste 47 de milioane de metri cubi de gaz, dintre care 22,5 milioane în Ucraina și restul în România. În timp ce Moldova și Ucraina își asigură iarna cu ajutorul României, Bucureștiul rămâne cu facturi mari și incertitudine energetică.
„Solidaritate” sau risipă?
Adevărata întrebare care se impune este: cui folosește această „solidaritate” unilaterală? Reducerea de tarif nu vine dintr-un fond european, nu este acoperită de vreun mecanism de compensare și nu este însoțită de vreo obligație reciprocă. România oferă, Ucraina primește – iar românii plătesc.
Într-o perioadă de criză economică și presiuni bugetare, orice leu contează. Iar reducerea de 25% acordată Ucrainei înseamnă, concret, venituri mai mici pentru Transgaz, deci investiții amânate, rețele neîntreținute și, în final, costuri indirecte suportate de toți cetățenii.
România pare din nou dispusă să joace rolul de partener loial într-un parteneriat în care celălalt nu oferă nimic la schimb. Sub umbrela unei „solidarități” din ce în ce mai costisitoare, Bucureștiul sacrifică venituri și stabilitate internă pentru a susține un stat care nu a demonstrat recunoștință sau bunăvoință diplomatică. Când va începe România să pună interesele românilor pe primul loc?
