Politică

Rareș Bogdan: Miza lui Viktor Orban, unealtă a lui Putin, este dinamitarea Guvernului Ciucă

Rareș Bogdan spune că Viktor Orban își dorește să dinamiteze guvernul Ciucă. Scopul final al premierului Ungariei ar fi să destabilizeze România, pe considerente intertnice, mai spune europarlamentarul.

„Președintele a făcut exact de ca ce trebuie și era de așteptat să reacționeze astfel, pentru că declarațiile lui Orban au fost scandaloase. El are o problema cu Trianonul, nu poate să doarmă noaptea și îl agită ori de câte ori vine în România. Pe de altă parte, vine și cu teoria raselor, care a provocat Al Doilea Război Mondial, iar în plus a venit și cu un discurs foarte periculos legat de UE. Sigur că premierul ungar și-a schimbat tonul Bruxelles, aproape plânge pe lângă liderii UE să nu-i taie fondurile, pentru că fermierii și agricultura ungară ar fi în faliment dacă n-ar primi bani europeni”.

„Miza lui Viktor Orban, unealtă a lui Putin, este dinamitarea Guvernului Ciucă. Să o luăm sistematic. Dacă facem un pas în spate, să privim contextul, ne punem o întrebare: cine are interesul să destabilizeze România pe considerente interetnice? Ceea ce ne aduce la întrebarea următoare: e justificat să-l suspectăm pe Viktor Orban că încearcă să-i facă un serviciu lui Putin? N-am nicio îndoială că premierul Ungariei este unealta acestui ins profund tulburat. Kremlinului nu-i convine faptul că la București se află la decizie o coaliție sprijinită de o majoritate solidă, un guvern condus de un om onest, vertical, cu o orientare euro-atlantică, deci ar face orice să îl dinamiteze. Aceasta este miza, dinamitarea lui Nicolae Ciucă! Am fost martorii unei tentative de destabilizare a României cu ajutorul unui instrument (un levier de gumă) care apelează de obicei, nu cu titlu de excepție, la simboluri sensibile,” a spus Rareș Bogdan.

Pe de altă parte, europarlamentarul PNL a subliniat faptul că în acest moment este nevoie de calm și tact, de o discuție deschisă cu liderii UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button