Distribuți acest articol

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că pensiile speciale „au o componentă de contributivitate” care face imposibilă anularea lor. „Dacă sută la sută ancorarea în contributivitate ar conduce la înjumătăţirea pensiilor, mie mi s-ar părea un act de nedreptate faţă de nişte oameni care au intrat de bună credinţă într-un sistem. Vina este a politicienilor”, consideră ministrul. Turcan susţine că i-a spus colegului său Rareş Bogdan că pensiile speciale nu pot fi desfiinţate, aşa cum acesta a promis.

„Subiectul pensii, alocaţii, salarii în sectorul bugetar a fost de fiecare dată privit politicianist şi prin lupă electorală şi de aceea am ajuns cu aceste sisteme publice unde am ajuns. În privinţa pensiilor speciale, vreau să vă spun un punct de vedere tehnic, astfel încât să se înţeleagă că şi pensiile speciale au o componentă de contributivitate, ceea ce face imposibilă anularea pensiilor speciale, aşa cum în mod politicianist declară unii oameni”, a afirmat ministrul Muncii, marţi seară, într-o emisiune la Profit.ro.  

Turcan a spus că „soluţia” în ceea ce priveşte aceste pensii este „să le apropii de contributivitate”, arătând că pensiile magistraţilor nu pot fi calculate după acest criteriu, în urma unei decizii a CCR.  

Ea a adăugat că există „oameni care au intrat în aceste sisteme de bună credinţă şi şi-au făcut datoria şi au lucrat cinstit”. „Există oameni care au intrat în aceste sisteme de bună credinţă şi şi-au făcut datoria şi au lucrat cinstit, au servit sistemul în care lucrează. Dacă sută la sută ancorarea în contributivitate ar conduce la înjumătăţirea pensiilor, mie mi s-ar părea un act de nedreptate faţă de nişte oameni care au intrat de bună credinţă într-un sistem.

Vina este a politicienilor, că au schimbat legile peste noapte şi le-au făcut prost. Oamenii care lucrează în sistem nu au nicio vină. Şi atunci am chemat aceste categorii de beneficiari la negocieri continue şi continue pentru că mi se pare normal ca orice decizie care îi priveşte să fie făcută din interior, pentru că altfel, fiind sisteme specifice, rişti să plece şi să-ţi depopuleze sistemul aeronautic, sistemul de justiţie, inclusiv diplomaţii.

Şi atunci am găsit câteva principii pe care, în mare, le-am agreat şi urmează să venim cu varianta legală, dar ne trebuie stabilitate politică, pentru că dacă nu ai stabilitate politică îşi baţi joc de proiect”, a adăugat Turcan. 

Printre principii se numără, conform ministrului, modificarea procentului din venit la care se calculează pensia, stabilirea unui număr minim de ani de contributivitate şi stabilirea intervalului la care se calculează pensia din venit. Aceste criterii ar duce „la un cuantum suportabil din partea beneficiarilor”.  

Ministrul Muncii a mai afirmat că i-a spus colegului său de partid Rareş Bogdan că nu se pot desfiinţa pensiile speciale: „Să ştiţi că şi atunci i-am spus lui Rareş: Rareş, fii atent! Nu poţi să le desfiinţezi! Dar poate că, când ai un discurs politic, nu te concentrezi aşa de tare pe detalii”.


Distribuți acest articol