Politică

Rafila a devenit un simplu pion în Ministerul Sănătății – Nimic nu mișcă fără aprobarea secretarului de stat Raed Arafat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, „s-a lăsat învins de Raed Arafat”, şi „mor oameni pentru că, fără niciun semn din partea subsecretarului de stat devenit împărat, nimic nu mişcă”, a afirmat deputatul AUR Adrian Axinia, în plenul Camerei Deputaţilor.

Iată ce a spus Axinia: Domnule Rafila, la instalarea dumneavoastră în funcţia de ministru al Sănătăţii mulţi oameni şi-au pus speranţa că veţi fi acela care va începe procesul de însănătoşire a sistemului sanitar românesc.

După miniştrii dezastruoşi din ultimii ani, venirea unui medic renumit şi echilibrat la Ministerul Sănătăţii era un lucru de salutat. Ca dovadă, la început de mandat avea şi susţinerea românilor, lucru reflectat inclusiv în sondaje de opinie.

Aţi capotat însă jalnic. În momentul în care v-aţi dat jos haina de doctor şi aţi luat o pe cea de politician, românii văd astăzi că singurul dumneavoastră scop este să daţi bine în faţa şefilor de partid. (…) Comoditatea şi pasivitatea de care daţi dovadă permit cancerului care a cuprins sistemul sanitar să facă metastaze”, a declarat deputatul AUR la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Sănătăţii.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button