Partidul Social Democrat condus de Marcel Ciolacu începe să se destrame în urmă unor conflicte interne. Cinci parlamentari care au fost aleşi în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie pe listele PSD vor activa în continuare ca parlamentari independenţi, afiliaţi grupurilor parlamentare PSD, a anunţat vineri PPU-SL, formaţiune controlată de omul de afaceri Dan Voiculescu.

Unii dintre aceşti deputaţi au fost sursă de scandal în interiorul PSD, cum a fost cazul băiatului lui Cristian Piedone, primarul Sectorului 5.

„Deputatul Graţiela Gavrilescu, împreună cu deputaţii Steluţa Cătăniciu, Vlad Popescu şi Ana Loredana Predescu, respectiv senatorul Laurenţiu Mihai, au anunţat înfiinţarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale.

„Cei 5 vor activa ca parlamentari independenţi, afiliaţi Grupurilor parlamentare ale PSD”, precizează formaţiunea. Cei cinci nu îşi pot face însă grup pentru că nu au numărul minim necesar de deputaţi sau senatori. Toţi cei cinci aleşi care au părăsit PSD au fost apropiaţi de Partidul Puterii Umaniste – Social Liberală, formaţiune controlată de omul de afaceri Dan Voiculescu. Graţiela Gavrilescu, la bază membru al PNL, a trecut în 2014 la PC-PLR, prin ruperea unui grup de parlamentari de către Călin Popescu Tăriceanu.

Odată cu dezintegrarea ALDE, în aprilie 2020 Gavrilescu s-a înscris în PPU-SL.  Un traseu similar a avut şi deputata Steluţa Cătăniciu, una dintre autoarele mutilării Codurilor Penale în Comisia Iordache. Doar că Steluţei Cătăniciu i-a luat mai mult timp să se decidă să meargă în PPU-SL, adică a trecut la acest partid în iunie 2020.  Loredana Predescu este o persoană care a avut legături vechi cu formaţiunile controlate de omul de afaceri, în trecut fiind membru al Partidului Conservator, fiind responsabilă de filiala Vâlcea a PC.  Vlad Popescu, băiatul lui Cristian Popescu Piedone (primar al Sectorului 5), a fost pus pe listele PSD Suceava, ceea ce a dus la un scandal local, fiind contestată candidatura sa. Cu toate acestea, Popescu a candidat şi a ajuns în Parlament. La mai puţin de o lună de la validarea mandatului, băiatul lui Piedone spune adio partidului condus de Ciolacu.

  Senatorul Laurenţiu Mihai este un „umanist” cu experienţă, acesta fiind în conducerea PPU-SL de mai mulţi ani şi unul dintre principalii organizatori ai formaţiunii