Magazin

Prețul carburanților a explodat – Marcel Ciolacu a promis patriotism economic

Prețul carburanților crește, la pompă, de la o zi la alta. În ultimele patru săpămâni au avut loc zece majorări consecutive de preț, iar analiștii sunt de părere că scumpirile vor continua. Ieftinirile promise de premierul Ciolacu se evaporă de la o zi la alta.

Prețul carburanților, la pompă, a cunoscut zece majorări consecutive, într-o singură lună, iar experții economici sunt de părere că scumpirile vor continua. În perioada următoare, șoferii vor plăti din ce în ce mai mult pentru a-și umple rezervorul mașinii. De vină pentru această situație ar fi perioada de vacanță, care a crescut cererea de benzină și motorină, dar și reducerea producției de petrol,

În ultimele două săptămâni, benzina și motorina au depășit pragul de 7 lei pe litru. În medie, raportat la luna iunie, un litru de benzină s-a scumpit cu 60 de bani, iar cel de motorină cu 80 de bani. Astfel, un plin de benzină, de 50 de litri, costă cu 25 de lei mai mult decât în iunie, iar unul de motorină cu 40 de lei mai mult.

Șoferii se tem că prețurile vor continua să crească, iar în noiembrie, dacă nu va interveni nimeni, vor ajunge la 10 lei pe litru.

„Acum câteva luni era 5 lei, s-a făcut 7, o să ajungă 10 lei până în noiembrie”, este de părere un șofer, citat de Digi 24.

Experții atrag atenția asupra scumpirilor de toamnă

De alfel, aceasta este și părerea specialiștilor. În opinia lor, prețurile la pompă, la benzină și motorină, vor continua să crească, mai ales în toamnă. Principala cauză, potrivit experților, este legată de cotațiile barilului de petrol, pe piețele internaționale.

„Ne așteptăm la creșteri de prețuri în special în toamnă. Pentru că aceste creșteri pe care le-am văzut în special în luna iulie la pompă în România reflectă două evenimente care s-au produs in iulie- pe plan global avem o nouă decizie a grupului OPEC+, în special a Arabiei Saudite de a tăia, de a reduce producția de țiței cu încă un milion de barili”, a explicat Eugenia Gusilov, expert în energie, pentru sursa citată mai sus.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button