Internațional

Președintele Poloniei îl pune la punct pe Zelenski: „Ar fi bine ca Ucraina să îşi aducă aminte că primeşte ajutor din partea noastră”

Pe fondul unei dispute tot mai acute între cele două ţări în legătură cu importurile agricole, Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a declarat că Ucraina ar trebui să îşi amintească de faptul că primeşte ajutor din partea Poloniei.

În timp ce Polonia rămâne un susţinător ferm al Ucrainei în faţa invaziei ruseşti, cele două ţări au fost în dezacord cu privire la recenta prelungire de către Polonia a interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene, despre care Varşovia spune că este necesară pentru a-şi proteja fermierii.

Kievul a ripostat şi a ameninţat că se va adresa instanţelor de arbitraj al Orgnizaţiei Mondiale a Comerţului.

Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat restricţii asupra importurilor din Ucraina, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească aprobarea interdicţiei privind vânzările de cereale ucrainene în cele cinci ţări vecine ale Ucrainei din UE, care mai includ România şi Bulgaria. Interdicţia a fost introdusă după ce aceste ţări s-au trezit cu un val de importuri ieftine din Ucraina, în timp ce Kievul se străduia să trimită cerealele mai departe.

În timp ce Ucraina a făcut apel marţi la un „dialog constructiv”, un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Comerţului a confirmat că Kievul a făcut primul pas într-o dispută comercială prin depunerea unei plângeri la organismul comercial mondial.

Preşedintele Duda a declarat că, dacă Ucraina a depus plângerea, Polonia va explica situaţia în faţa tribunalului. El a subliniat că interdicţia priveşte importurile, dar nu şi tranzitul de cereale ucrainene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button