Distribuți acest articol

Dozele de vaccin împotriva noului coronavirus au fost distribuite la Spitalul din Slobozia în cutii de pizza. Numai în România se putea întâmpla așa ceva. Guvernul investește milioane de euro în publicitate pentru vaccinare către presa prietenă și nu are bani să livreze vaccinurile în condiții corespunzătoare. O mare rușine!

Întrebat despre acest lucru, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că nu este nicio problemă, în condițiile în care sunt respectate condițiile de temperatură la care trebuie păstrat vaccinul.

„Nu știam acest aspect, dar acest lucru nu are legătură cu siguranța în care sunt transportate. Este doar o modalitate prin care sunt separate acele doze. Important este să se respecte lanțul de frig. Este mai puțin important că acel ambalaj provine din altă sursă”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Acesta susține că temperatura la care este păstrat vaccinul este monitorizată în permanență până la momentul în care acesta ajunge în centrul regional.


Distribuți acest articol