ActualitatePolitică

Pictură cu Mihai Viteazu descoperită într-o universitate din Ardeal

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, marţi seara, că în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii centrale a universităţii au fost descoperite mai multe picturi de o valoare inestimabilă, una reprezentându-l pe domnitorul Mihai Viteazul în mărime naturală.

„Clădirea centrală a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş face obiectul unei reabilitări consistente care se va încheia în toamna acestui an. Sala festivă a universităţii a furnizat zilele trecute o surpriză de proporţii. În cursul lucrărilor de renovare, sub actuala zugrăveală s-au descoperit, acoperite fiind de vopseaua actuală, o serie de picturi de o valoare inestimabilă: domnitorul Mihai Viteazul în mărime naturală, stemele Regatului României din perioada 1881-1922 precum şi o serie de decoraţiuni specifice care acoperă atât pereţii cât şi tavanul sălii’, a scris rectorul Azamfirei, pe Facebook.

„Universitatea are în propria arhivă o fotografie a Sălii festive din perioada interbelică, când acolo funcţiona capela liceului, a cărei detalii se suprapun perfect cu imaginile recent descoperite, document care va sta la baza proiectului de reabilitare (…) Astăzi, 9 august, se împlinesc 421 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul (1558-1601)”, se mai menţionează în postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button