Subiectul cel mai fierbinte al societății îl reprezintă pensiile speciale. Magistrații și judecătorii CCR fac front comun împotriva oricărei inițiative legislative privind eliminarea sau diminuarea pensiilor speciale. Pare mai ușor să fie eliminate pensiile parlamentarilor (legea a trecut deja), ele au fost introduse mult mai târziu, încă nu depășesc 40 de milioane de lei anual, însa problemele apar când vorbim de pensiile magistraților și cele ale militarilor care ating valori foarte mari. Să nu uităm că încă suportăm pensii uriașe ale torționarilor regimului totalitar.

Atunci când ICCJ atacă la CCR o lege de reducere a pensiilor speciale, nu mai vorbim de justiție, pentru că toți se află în cel mai grav conflict de interese, pe masa lor aflându-se judecarea tăierii veniturilor proprii, ceva mai evident nu există. O situație care ne-a arătat în practica monopolul indivizilor ajunși judecători CCR înhăitați cu magistrații care au pus decisiv umărul la distrugerea României. Dacă ar fi existat o de justiție imparțială, nu ne aflam astăzi aici. Nu reluăm acum pasaje din celebre motivări privind iertarea violatorilor, pedofililor sau eliberarea celor câțiva politicieni condamnați la pedepse care par mai degrabă vacanțe de recreere.
Nu numai pensiile speciale au creat discriminare în sistemul de pensii, ci însăși metoda de calcul folosită prin utilizarea celebrul punct de pensie. Pensia de stat publică, are la bază contribuția, de aici se naște așa-zisul principiu al contributivității. În funcție de contribuție, adică de salariul avut, se calculează la data pensionării numărul de puncte de pensie la care ai dreptul. Ulterior se face indexarea punctului de pensie, adică punctul de pensie crește în valoare și automat cu acest indexarea procentuală cresc și pensiile. Această metodă duce însă la adâncirea diferențelor dintre pensia minima și cea maximă – pensionarii cu pensii mari primesc mai mulți bani lunar decât cei cu pensii mici, tocmai pentru că avem o creștere procentuală. Acest procent nu se aplică la aceeași valoare. Echitabil ar fi ca după calcularea pensiei, indiferent de metodă, orice mărire să fie acordată în sumă netă, nicidecum raportat la punctul de pensie.

Astăzi găsim bine trâmbițat în media punctul de pensie și creșterea procentuală a pensiei, adică și mai mulți bani pentru cei cu pensii deja prea mari. O discriminare similară apare și în zona salarială atunci cand vorbim despre sporuri, dar despre salarii și sporuri vom discuta în alt material.

Așadar, din toate direcțiile, cei cu pensii mari, foarte mari și nesimțite, își folosesc influența pentru a-si menține veniturile, imorale și vădit neconstituționale. Dar cine să ia notă de această neconstituționalitate, nu tocmai beneficiarii acestor pensii nesimțite? Asta nu se va întâmpla niciodată. CCR nu a prezentat niciodată vreun argument veritabil când a admis excepțiile de neconstituționalitate ale legilor care le-ar fi tăiat din privilegii. Ca să nu ne mai facem iluzii că jusțitia este oarbă, independentă, etc.
În plan legislativ, metoda de a plafona pensiile speciale sau de a le elimina se va lovi în ultimă instanță de CCR.

Cum nici sistemul public de pensii nu este deloc echitabil, ce rămâne de făcut?

Nu sunt multe soluții, însă principiul este același indiferent de micile detalii de finețe: definirea pensiei ca o indemnizație pentru persoanele care ies din câmpul muncii, indemnizație care să asigure un trai decent așa cum obliga Constituția. Pe de altă parte, este necesară o reformă totala a sistemelor de pensii, unificarea lor și acordarea unor pensii fixe pe categorii, cu încadrarea în limite rezonabile calculate după valoarea salariului minim pe economie și stabilirea unui plafon maxim. În acest fel dispare principiul contributivității, un concept care aparține zonei de pensii private, introdus forțat în zona pensiilor publice, dispar pensiile speciale, totul poate fi raportat la profesie cu caracteristicile ei, la numărul de ani lucrați, etc. Această așezare pe o grilă a tuturor funcțiilor din economie este benefică și pentru sistemul de salarizare bugetar. Grila de salarizare ar trebui să urmeze aceeași ierarhie.

Practic, pensionarii speciali obliga politicul să reformeze din temelii un sistem de pensii inechitabil, cu privilegii imense pentru cateva categorii, cu umilințe pentru cei mulți aflați nu de puține ori în situații dramatice. Așa cum pandemia ne-a forțat să intrăm in era digitală, așa și CCR și magistrații lacomi, ne vor obliga la o reformă reală a sistemului de pensii, de stabilirea echității în zona asigurării unui trai decent pentru persoanele vârstnice.

Daca considerati aceasta tema importanta va rugam sa dati “share” acestui articol prietenilor vostri de fb..
Pentru a rămâne în contact cu noi, nu uitați să dați “Like” paginii noastre (butonul “Like” de sub poza de profil de sus).
Join DiEM25!
https://diem25.org
contact: bucharest2dsc@diem25.org