Actualitate

Patriarhia îl desființează pe Lucian Bode: „Schimbarea rubricii ‘sex’ cu ‘gen’ pe cărțile de identitate este o sfidare prin ignoranță a gramaticii, fie ocultarea adevărului prin minciună”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat la anunțul făcut de ministrul de Interne, Lucian Bode. Acesta a declarat că se poate păstra rubrica „gen”, în locul rubricii „sex”, deoarece termenii sunt sinonimi. Patriarhia condamă această declarație și ideologia transgenderismului care își face loc în cadru instituțional în România.

„A susține că genul are doar un înțeles binar („masculin” sau „feminin”) denotă fie sfidarea prin ignoranță a gramaticii, unde genul este la el acasă, fie ocultarea adevărului prin minciună.

Plus discriminarea cruntă, prin tăcere, a „neutrului”.

În discuția politicianistă, nu în absentul dialog public, despre opțiunea între „sex” și „gen” referitoare la noile cărți de identitate, acest din urmă termen nu are nicio legătură cu identitatea biologică a persoanei care primește acest document, ci doar cu recenta ideologie a transgenderismului care începe să pătrundă ca un gaz toxic și în interstițiile spațiului public românesc. Pe ușa larg deschisă a unor instituții, a căror rațiune ultimă este chivernisirea responsabilă și onestă a binelui comunitar în toate registrele lui, nu al diluării acestuia până la confundarea cu surogate pline de E-uri ideologice total nesănătoase”, a declarat Vasile Bănescu.

„Primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie. În privinţa discuţiilor privitoare la sexul/genul posesorului, Bode a precizat că s-a optat pentru varianta ‘gen’.”, a spus Lucian Bode.

Back to top button