Parchetul Bihor cere arestarea în lipsă pentru Victor Micula. Milionarul e acuzat că s-a sustras de la cercetări şi i-a sfidat pe anchetatori
Distribuți acest articol

Surpriză în procesul pornit de Parchetul Tribunalului Bihor împotriva lui Victor Micula şi a celor patru poliţişti acuzaţi că l-au protejat şi i-au permis accesul la bazele de date secrete ale MAI. Prin rechizitoriul trimis în faţa instanţei, procurorii solicită arestarea preventivă în lipsă a milionarului.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, motivele cererii de arestare sunt acelea că, în loc să se prezinte şi să lămurească acuzaţiile, a sfidat organele de anchetă și s-a sustras urmăririi penale, atacându-i în mediul online pe ofiţerii DGA care l-au cercetat, catalogându-i infractori pe conturile sale de pe rețele sociale. 

Propunerea de arestare preventivă a fost înregistrată la Tribunalul Bihor, luni, 21 decembrie, şi a primit termen de soluţionare pentru data de 28 decembrie. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, milionarul Victor Micula a fost trimis în judecată vinerea trecută, alături de patru agenţi de poliţie, Ovidiu Iovian Vaida, Camelia Erdei, Alin Claudiu Zanca respectiv Claudiu Rengle, cel din urmă pensionat între timp, acuzaţi că l-au lăsat să se joace de-a poliţistul şi chiar că au închis ochii la abateri rutiere pe care le-a comis.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bihor şi a ajuns în Camera preliminară a instanţei, unde a fost repartizată iniţial judecătoarei Crina Muntean. Magistratul a depus, însă, o declaraţie de abţinere, invocând faptul că a fost unul dintre judecătorii de drepturi şi libertăţi care a dispus anumite măsuri de supraveghere în faza de urmărire penală. Cererea de abţinere a fost admisă, dosarul urmând să fie repartizat unui alt magistrat.

După cum se știe, Micula s-a „refugiat” de mai bine de o jumătate de an în Elveţia, unde a închiriat un apartament la un hotel de 5 stele, în care organizează petreceri cu prieteni din România și din care transmite prin rețele sociale lecții online de antreprenoriat,

 » sursa: ebihoreanul.ro


Distribuți acest articol