Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat marți, că o variantă probabilă este ca persoanele vaccinate să se poată întâlni în spații închise fără mască de protecție, legat de ridicarea unor restricții. Nimic mai fals, deoarece, în aceeași zi, OMS a declarat cu privire la pașapoartele de vaccinare că nu susține impunerea acestora, întrucât nu se ştie cu siguranţă dacă vaccinările previn sau nu transmiterea virusului.

Așadar, din afirmațiile domnului coordonator, Valeriu Gheorghiță, putem trage concluzia că declarația este una politică și nu are la bază niște date concrete ale specialiștilor. Este o afirmație menită să înducă în eroare populația și de a ridica un pic credibilitatea în autorități.

„Ca intotdeauna, ridicarea restrictiilor se face step by step, etapa cu etapa, nu se ridica toate odata si se face analiza la doua saptamani sa se vada efectul ridicarii unei restricii. Eu as pleca de la niste recomandari oficiale ale agentiilor de reglementare. De pilda, in SUA vedem ca persoanele vaccinate se pot intalni in grupuri mici in spatii inchise fara sa mai fie nevoie sa poarte masca de protectie. Probabil ca acest gen de recomandari vor fi facute in tari cu un anumit procent important de persoane vaccinate. Deci treptat se va incepe de la recomandari adresate unor grupuri populationale acoperite prin vaccinare dar nu la acest moment, ci cand toata lumea va avea acces la vaccinare. In acest moment nu se poate lua acesta decizie”, a declarat Valeriu Gheorghita.

“Noi, în calitate de Organizaţie Mondială a Sănătăţii, afirmăm în acest moment că nu am dori să vedem paşaportul de vaccinare ca o condiţie de intrare sau ieşire deoarece nu suntem siguri în acest stadiu că vaccinul previne transmiterea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris.