Ora 2 dimineața din 13 iunie 1941, primul val de deportări din Basarabia şi Nordul Bucovinei în Siberia şi Kazahstan
Distribuți acest articol

În noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.

Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă.

Din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, se aflau în spaţiul de deportare sovietic, în octombrie 1941, 22.648 de persoane, din care circa 9.954 în coloniile din R.S.S.Kazahă. Deportaţii au fost duşi până în Komi, până spre Cercul Polar, în regiunile Omsk, Novosibirsk, Kransnoiarsk. În Kazahstan, deportaţii români au fost repartizaţi în regiunea Aktiubinsk (6.195 de suflete), în Kzâl-Orda, mai spre sud (circa 1.100 de persoane) şi în Kazahstanul de sud, la graniţa cu Uzbekistan (2.735 de persoane).

Basarabenii deportaţi, ne povestesc și acum istoriile lor de viață zguduitoare. Deportați împreună cu copii, în vagoane ticsite, stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”. Erau deportați în special, intelectualitatea românească, de toată funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual în general.

2021-06-13

 » Citește întreg articolul în magazinul istoric 1859.EU


Distribuți acest articol