USR cere Guvernului Ciolacu înființarea unei nou instituții denumită Avocat al Pacientului. Proiectul există, a fost scris de USR, trebuie doar pus în aplicare, susține USR pe Facebook.
„Vlad Voiculescu a inclus în programul de guvernare al USR din 2020 propunerea de înființare a unui Avocat al Pacientului. Un organism independent care să apere drepturile pacienților, să investigheze diferitele tipuri de administrare defectuoasă, de abuzuri sau de discriminare din sistemul de sănătate. După ce au dat USR afară de la guvernare, PNL și PNL au eliminat propunerea din programul lor.„
Așadar, USR dorește o nouă instituție, plătită regește din banii românilor dar „independentă”. România are deja o instituție asemănătoare, denumită Avocatul Poporului. Aceasta este o instituție centrală de stat care are rolul de a proteja drepturile și libertățile cetățenilor față de abuzurile autorităților publice.
Soluția este una simplă : reforma administrativă , debirocratizare și eliminarea politicienilor din aparatul de stat, reducerea numărului de instituții, eliminarea combinatorilor politici și ale serviciilor din zona economiei private.
„Guvernanții” se bazează pe faptul că lumea va comenta câteva zile și apoi totul va dispărea, vor aduce ei o nouă perdea de fum, o altă știre de senzația ca să uităm, poate o nouă criză, o nouă pandemie, poate mai cresc finanțarea pentru presă.