Știrea Zilei

O nouă combinație marca Nicușor Dan. Praznitchi Roxana Ioana, de la AEP la banii din campanie

În România, nimic nu surprinde: oamenii care ar trebui să păzească regulile ajung, după o vreme, să profite din plin de ele. Așa se conturează și povestea Praznitchi Roxana Ioana. În 2014, apare pe site-ul AEP cu declarație de avere și de interese, semn că lucra în instituția care veghează la corectitudinea finanțării politice. Ani mai târziu, aceeași persoană facturează masiv în campania lui Nicușor Dan, prin firma ECO BUCOVINA SRL.

Rezultatele sunt spectaculoase. Anul 2024, cu alegeri peste tot, i-a adus un boom financiar: peste 600.000 de lei rulați prin firmă și mai bine de jumătate transformați în profit. Într-o economie în care antreprenorii onești abia reușesc să rămână pe linia de plutire, asemenea marje par mai degrabă privilegiu politic decât performanță economică. Legătura cu Nicușor Dan nu doar că a existat, dar a produs rezultate palpabile.

Nicușor Dan a strâns milioane de lei de la români sub lozinca “campaniei curate” și a creat în jurul său o adevărată camarilă, abonată la banii electorali. Oameni apropiați, firme de casă, personaje scoase din instituții – toți au găsit rețeta prin care donațiile și fondurile de campanie se transformă în profituri personale. În loc de transparență, avem o rețea clientelară, atent întreținută la fiecare tur de alegeri.

De aici începe suspiciunea firească. Cum poate un fost om din AEP, instituția care se ocupă exact cu supravegherea campaniilor, să ajungă să câștige bani tocmai din campanii? Este un drum scurt și previzibil: de la arbitru la beneficiar, de la gardian al regulilor la actor direct în mecanismul politic.

Și nu e un caz singular, ci un tipar. În România, statul pare să funcționeze mai degrabă ca rampă de lansare pentru cei care știu să își valorifice la maximum poziția avută odinioară. Când instituțiile produc consultanți de campanie și contractori electorali, nu mai putem vorbi de neutralitate, ci doar de combinații mascate sub eticheta “afaceri”.

În plus, firma ECO BUCOVINA SRL și-a schimbat recent denumirea, un semn că se încearcă ascunderea urmelor. Doar că urmele nu dispar atât de ușor. Iar aici ar trebui să intervină instituțiile statului. Dacă și acest caz va fi trecut sub tăcere, atunci mesajul e clar: în România, “anti-sistemul” nu înseamnă decât o altă formă de sistem, bazat pe aceleași metode vechi – combinații, conexiuni și profituri din politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button