Știrea Zilei

O firmă cu un singur angajat are pe mână 90 de milioane de euro pentru modernizarea Gării de Nord din București

O companie din Maramureş şi una din Bucureşti sunt responsabile de modernizarea Gării de Nord, cea mai mare gară din România. Investiţia, care este făcută din fonduri nerambursabile, prin Programul Operaţional Transport (POT), se ridică la 419,8 milioane de lei.

Oferta depusă de asocierea de firme româneşti SC Gdo Mov Impex SRL – SC Omega Cert Sistem SRL, în valoare de 419.854.213,32 lei (fără TVA), a fost desemnată câştigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Durata aferentă proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 55 de luni (9 luni pentru proiectare, 46 de luni pentru execuţie), iar perioada de garanţie a obiectivului este de 60 de luni”

Gdo Mov Impex este o companie înregistrată în Baia Mare, judeţul Maramureş, deţinută integral de Delie Goie. Firma, care nu are un site propriu de prezentare, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 35,2 milioane de lei, în creştere cu 71% faţă de anul precedent. Numărul de angajaţi a ajuns la 35, în scădere.

La rândul său, Omega Cert Sistem, cu afaceri de doar 442.000 de lei în 2022, profit de 106.000 de lei şi un singur angajat, este o companie din Bucureşti deţinută de familia Toader. Nici această firma nu are un site de prezentare cu informaţii despre portofoliul său.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

1 comentariu

  1. Trezirea!!! Cum puteți da atâția bani cui??? Verificați că sună a hoție ordinară!!! NU mai scăpăm de hoți???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button