HotNews.ro a solicitat date privind cheltuielile cu iluminatul festiv. Deși potrivit legii (544/2001), liberul acces la informațiile de interes public este garantat, sunt însă și primării care nu au răspuns acestui apel. Printre primarii escrocii din Capitală reiese din nou în prim plan Nicușor Dan. Acesta arefuzat să spună cât au costat luminițele de sărbători.
Informații nu există nici în sistemul electronic de achiziții publice.
Luminițele au costat ceva bani, scrie sursa citată, respectiv peste 10 milioane de lei. Vorbim însă doar de Primăria Capitalei și Primăriile Sectoarelor 1, 5 și 6.
Mulți bucureșteni au criticat decizia ornamentării orașului, găsind costisitoare și extravagantă alegerea kilometrilor de ghirlande luminoase care au împânzit de sărbători toate străduțele.
În urmă cu peste 10 ani, doar Primăria Capitalei punea luminițe pe câteva bulevarde din zona centrală.
„Pentru toate instalațiile de iluminat festiv conectate la sistemul de iluminat public, costul cu energia electrică este achitat de către PMB.
Pentru instalațiile de iluminat festiv care nu sunt alimentate din sistemul public de iluminat (exemplu: parcurile aparținând sectoarelor), energia este suportată direct de către sectoare”, se arată într-un răspuns dat de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.