Economie

Nicolae Ciucă este dispus să scadă din pensia specială – De la 18.000 lei la „doar” 15.000 lei

România este așteptată cu măsuri clare în privința pensiilor speciale. Fondurile europene prin programul PNRR sunt blocate, deoarece PSD și PNL nu vor să elimine această inechitate.

Prin cea mai recentă propunere a coaliție de impozitare a pensiilor speciale, pensia premierului Nicolae Ciucă va scădea de la 18.000 lei la „doar” 15.000 lei. Așadar, ultima propunere a coaliției PSD-PNL-UDMR este tot una de „salvare” a pensiilor speciale.

Amendamentele depuse la propriul proiect de lege nu elimină nici măcar pensiile speciale ale parlamentarilor și nici pe cele ale aleșilor locali. Cât despre celelalte categorii, modificările sunt minore și întinse pe următorii 20 de ani.

Coaliția de guvernare a anunțat amendamentele depuse la legea pentru reforma pensiilor speciale, aflată în prezent în dezbatere la Camera Deputaților.

Acestea prevăd eliminarea doar a unor categorii de beneficiari de pensii speciale, creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru militari, diplomați, personalul auxiliar din instanțe, în timp ce pensiile speciale se vor supraimpozita cu 30% doar dacă partea necontributivă depășește salariul mediu brut pe economie (de 6.789 de lei în prezent), 

Totodată, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că pensiile magistraților aflate în plată vor fi recalculate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button