Magazin

Mircea Geonă ne asigură: “NATO este foarte serios în apărarea României, fiind vorba de ţara mea!

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, la Bruxelles, în cadrul unui interviu, că vrea ca românii să fie absolut convinşi că NATO este foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv a României.

Iată ce a spus Mircea Geoană: “Vreau ca românii şi româncele, cei care vor citi acest interviu, să fie absolut convinşi de faptul că NATO este foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv şi în special, fiind vorba de ţara mea, a României”.

Referindu-se la transformarea grupului de luptă din România într-o brigadă, un lucru pentru care autorităţile de la Bucureşti fac în prezent demersuri, înaltul oficial NATO a spus, printre altele, că acest lucru va fi testat printr-un exerciţiu care va avea loc în România în această primăvară.

Mircea Geoană a mai spus căRomânia îşi face datoria ca ţară gazdă, şi investeşte şi se pregăteşte pentru acest lucru, iar noi, vom fi siguri că vom avea întreg flancul estic exersat până la nivel de brigadă şi vom vedea în perioada următoare toate elementele care compun acest lucru.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button