Daniel David, aflat la al doilea mandat în fruntea Ministerului Educației, își justifică neputința prin criză și susține că elevii și studenții ar trebui să protesteze, dar și să-l înțeleagă. Între timp, tăierile de burse, premiile desființate și haosul din reforme afectează sute de mii de tineri.
Într-un moment în care sistemul educațional românesc are nevoie disperată de investiții, stabilitate și coerență, Ministrul Educației, Daniel David, vine cu un pachet de „reforme” pe hârtie și un plan clar de tăieri în realitate. La preluarea celui de-al doilea mandat, ministrul a livrat un mesaj contradictoriu: înțelege protestele elevilor și studenților, dar tot el le taie bursele și premiile.
Reforma pe zero lei: o farsă periculoasă
Cu o seninătate dezarmantă, Daniel David admite că educația nu va primi bani în plus la rectificarea bugetară și că fondurile sunt insuficiente chiar și pentru acoperirea salariilor. În același timp, promite „zece reforme majore” în educație, refacerea manualelor, schimbarea curriculei, formarea profesorilor, noi sisteme de evaluare și digitalizare.
Întrebarea logică: cu ce bani? Răspunsul e vag sau inexistent. Realitatea e că, în absența unei finanțări minime, orice reformă se transformă într-un experiment pe spatele elevilor și profesorilor deja sufocați de subfinanțare și instabilitate.
Bursele, sacrificiul ușor al guvernării Bolojan-David
Cea mai scandalosă măsură anunțată rămâne tăierea burselor pentru elevi și studenți. De la bursele de merit, la premiile pentru olimpici, aproape tot ce însemna stimulent pentru performanță este „redimensionat” sau eliminat. În loc să lupte pentru un buget mai mare, Daniel David invocă „sustenabilitatea” și „presiunea bugetară”, repetând, ca un tehnocrat resemnat, că „n-ai de unde”.
Aceeași logică a austerității lovește direct în elevii din medii vulnerabile și în studenții performanți, adică exact în cei care au nevoie cel mai mult de sprijinul statului. În mod absurd, ministrul pare să le ceară acestora empatie: „Dacă aș fi în locul lor, și eu aș protesta. Dacă ar fi în locul meu, ar face ce fac eu.”
Această retorică duplicitară – în care vinovatul cere înțelegere – nu este doar cinică, ci profund dăunătoare pentru încrederea în instituțiile statului.
Reforma „aerului”: promisiuni fără calendar, fără costuri, fără sens
Ministrul vorbește despre noi planuri-cadru, comasări de școli, formarea profesorilor, digitalizarea evaluărilor, redefinirea „meritului” în burse și un „curriculum aerisit și relevant”. Toate acestea par extrase din broșuri occidentale sau din tezele unei universități abstracte, dar nu au nicio ancoră în realitatea școlilor românești, unde încă lipsesc hârtia igienică, tablele digitale și siguranța clădirilor.
Sistemul e împins către schimbări structurale, fără să existe o bază logistică, bugetară sau umană care să le susțină. Totul sună bine în conferințe de presă, dar la clasă, în teren, e haos, confuzie și oboseală acumulată.
România educată… cu buzunarul gol
În plină criză, Guvernul Ciolacu–Bolojan–David taie de la educație, justificând prin riscul ca România să ajungă „junk” pe piețele de credit. Nu se taie însă de la pensii speciale, de la sinecurile de partid, de la ministerele umflate inutil sau de la contractele preferențiale. Se taie de unde doare mai puțin electoral: de la copiii și tinerii care nu votează în bloc.
Un ministru în defensivă, un sistem abandonat
Daniel David recunoaște că nu face „ce-i place”, ci „ce trebuie”. Dar din perspectiva a sute de mii de elevi, studenți și profesori, a face „ce trebuie” înseamnă să lupți pentru Educație, nu să o sacrifici cu argumente contabile.
Fără buget, fără respect, fără coerență, Educația riscă să rămână din nou doar o temă de discurs – una pe care nimeni nu o mai crede.
Și da, domnule ministru, aveți dreptate: și noi am protesta dacă am fi în locul lor. Dar întrebarea e: de ce sunteți încă în locul dumneavoastră?
