Liberalul Alexandru Kocsis l-a atacat dur pe Florin Cîțu într-o postare online. Acesta l-a acuzat de alianța cu PSD și spune că este un om mic și un comunist.
Acest individ cu suflet de comunist, care nici măcar să citească de pe foi nu reușește, și-a bătut joc, pentru a doua oară consecutiv, de o ședință solemnă a Parlamentului.
Pe 23 decembrie mi-a refuzat dreptul la cuvânt în şedinţa solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţie, dar i-a tolerat pe toți cei care au încălcat procedura și timpul alocat. Astăzi, a recidivat și i-a refuzat dreptul la cuvânt lui Ludovic Orban, tot într-o ședință solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la UE.
Florine, lângă PSD ești fix acolo unde trebuie. Proști noi că nu am văzut cu cine stăteam la masă.
Ești bolnav de putere, ești un ingrat, un om mic, un comunist vopsit ale cărui zile în politică sunt numărate.
Alexandru Kocsis este unul din dezertorii lui Orban de la PNL. Acum nu se mai văd la putere ci în opoziție unde încearcă din greu să facă rost de electorat. Cum se poate face acest lucru cel mai bine: atacând constant foștii colegi din PNL.