Politică

Miniștrii Sănătății fug de Comisia de anchetă pentru achizițiile din pandemie – George Simion: „Este inadmisibil!”

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că niciunul dintre miniştrii care au condus Ministerul Sănătăţii în perioada pandemiei nu s-a prezentat la Comisia de anchetă din Camera Deputaţilor privind achiziţiile din acea perioadă, afirmând că această situaţie este „inadmisibilă”.

Iată ce a spus liderul AUR: „Am avut comisia de anchetă din Camera Deputaţilor cu privire la achiziţiile din timpul pandemiei. Niciunul dintre miniştri şi nici comandantul operaţiunii, Raed Arafat, nu s-au prezentat în faţa Comisiei de anchetă. În cazul unora, motivele au fost hilare, preşedintele comisiei transmiţând că nu a putut să îi contacteze şi că nu există date de contact pentru Victor Costache şi pentru doamna Ioana Mihăilă, deşi ei au fost miniştri ai statului român. Credem că această situaţie este inadmisibilă”

Potrivit acestuia, în şedinţa Comisiei de anchetă ar fi trebuit audiaţi: Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii; Victor Costache, ministru al Sănătăţii în perioada 16 ianuarie 2020 – 26 martie 2020; Nelu Tătaru, ministru al Sănătăţii în perioada 26 martie 2020 – 23 decembrie 2020; Ioana Mihăilă, ministru al Sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 – 8 septembrie 2021; Attila Szekely Zoltan, ministru interimar al Sănătăţii în perioada 8 septembrie 2021 – 25 noiembrie 2021; Vlad Voiculescu, ministru al Sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 – 14 aprilie 2021; şi Raed Arafat, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button