Distribuți acest articol

Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, atrage atenția aspura unor aspecte pe care actualii guvernanți refuză să le vadă în contextul crizei economice și eșecul SUA în Afganistan, în timp ce țara noastră are peste patru milioane de migranți economici.

„România are peste patru milioane de refugiați economici, am pierdut un număr așa de mare de confrați de parcă am fi fost în state de război.

Pentru ei, pentru românii noștri, guvernul și președintele nu au soluții, pentru Afganistan vor încerca să găsească.

Ipocrizie și prostie cât cuprinde.

Suntem penibili când ne pretindem mari, puternici și grijulii, când noi nu am fost în stare să avem grijă de ai noștri.

Mergeți în satele românești sau orașele mici și veți vedea sărăcie lucie, oameni care trăiesc ca în Afganistan, pe ei nu îi vedem? Avem copii care dimineața se trezesc și știu că în acea zi nu vor avea ce să mănânce, sau care stau în frig cumplit când vine iarna.

Cei care vă faceți griji de cei de acolo sunteți penibili, nu vedeți mizeria de lângă voi, preferați să nu ajutați un confrate, dar să vă prefaceți mari prin grija fictivă față de unii aflați departe. Spun fictivă deoarece pe fratele de aici îl puteți ajuta, pe cel de acolo vreți ca alții să îi ajute.

Aceste probleme să le rezolvăm întâi, a celor de lângă noi. De multe ori închidem ochii și preferăm să nu le vedem, să nu fim responsabili de ei, nu vrem să credem că aceștia suntem noi.

Poza din dreapta este una reală, este România de astăzi, acea Românie la care nu vor guvernanții să se uite.”, a scris Marius Lulea pe pagina sa de Facebook.


Distribuți acest articol