
Marius Lulea atrage atenția că autoritățile statului trebuie să gestioneze punctual și profesionist cazurile sanitar-veterinare din sectorul ovin, fără să blocheze întreaga piață și fără să producă pagube uriașe ciobanilor români.
„Dacă există focare sau probleme reale, acestea trebuie izolate, verificate și tratate acolo unde apar. Fermierii afectați trebuie despăgubiți rapid și corect. Dar este inadmisibil ca o problemă locală să fie extinsă artificial la nivel național, cu efecte devastatoare asupra întregului sector”, a declarat Marius Lulea.
Acesta susține că România riscă să repete același scenariu: din exces de zel, din frică sau din presiune publică, instituțiile iau decizii care ajung să producă pagube mai mari decât problema inițială.
„Avem riscul ca, din exces de zel, autoritățile să producă pagube mai mari decât virusul. Nu poți bloca munca a mii de crescători de oi pentru situații care trebuie gestionate local, rapid și profesionist”, a mai spus Lulea.
În opinia sa, statul trebuie să acționeze cu precizie, nu cu panică. Controalele trebuie făcute, focarele trebuie izolate, iar cei afectați trebuie sprijiniți, nu abandonați.
„Rolul statului nu este să bage spaima în ciobani și să prăbușească prețurile, ci să apere producătorii români. O criză sanitar-veterinară nu trebuie transformată într-o armă economică împotriva propriilor cetățeni”, a concluzionat Marius Lulea.
Marius Lulea mai arată că problema este una de mentalitate administrativă. În România, mulți birocrați înțeleg prin misiunea lor doar să caute probleme, să constate nereguli și să acționeze sancționator. Este un model național greșit, în care sancțiunea ia fața ajutorului, iar statul apare mai repede ca dușman al celui care muncește decât ca sprijin al lui. Acest model trebuie schimbat.
Marius Lulea este președintele Institutului pentru Politici Economice și Publice și autorul cărții „Macroeconomie – Arhitectura prosperității”.

