GuvernOpiniiPolitică

Mariupol? Nu, Portul Galați. Sorin Grindeanu se laudă cu cârpeli de 50 de bani

Linia ferată cu ecartament larg din Portul Galaţi a fost redeschisă joi dimineaţă, a anunţat cu surle și trâmbițe ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Un comentariu al unui cititor m-a convins să scriu câteva rânduri despre micimea acestui ministru impostor, bun în toate guvernele sistemului. Autorul comentariului îl întreba ironic pe Sorin Grindeanu dacă aceasta este Gara din Mariupol.

Imaginile postate pe pagina sa de Facebook cu redeschiderea ecartamentului larg din Portul Constanța ne arată că s-au făcut lucrări de mântuială și există riscuri serioase de a avea trenuri deraiate pe acea porțiune. Angajații CFR Infrastructură au primit ordin de la minister să taie boscheții și să înlocuiască traversele putrezite. Cum spune românul: lucrare de mântuială. CFR spune că linia a fost redeschisă după 22 de ani.

Guvernările PSD și PNL au lăsat România în paragină și asta se poate observa cu ochiul liber de fiecare dată când ieși din casă. Ceea ce vedem în imaginile postate de Sorin Grindeanu este România fierului vechi. Trăim din fierul vechi al fabricilor construite de Ceaușescu, părinții și bunicii noștri.

Sorin Grindeanu ne luminează

A fost redeschisă în această dimineață linia ferată cu ecartament larg din Portul Galați!

Lucrările realizate de CFR Infrastructură în regie proprie au început pe data de 6 iunie și au fost finalizate cu aproape o lună mai devreme decât termenul estimat.

Din acest moment trenurile de marfă care vin din Ucraina, via Republica Moldova, pot descărca cerealele direct în Portul Galați, fară a mai avea nevoie de transbordare la frontieră.

Cerealele care vor ajunge astfel rapid în Portul Galați pot fi transferate mult mai eficient pe barje sau pot fi depozitate în silozul din port, care are o capacitate de 25.000 de tone.

Pentru repunerea în funcțiune a acestei linii de cale ferată cu ecartament larg, CFR Infrastructură a executat o serie lucrări specifice:

-înlocuirea a 780 traverse din lemn speciale de 2,80 m

-înlocuirea a 246 de traverse din lemn speciale de pe aparate de cale și pe linia încălecată

-înlocuirea a 5,382 de tone de materialul mărunt de prindere

-completarea prismei cu 385 de tone de piatră spartă

-executarea burajelor tehnologice

#CFRInfrastructura #PortGalati #transportcereale #investitii #SorinGrindeanu

Ce spun cei de la CFR

Pentru repunerea în funcţiune a acestei linii de cale ferată cu ecartament larg, CFR Infrastructură a executat o serie lucrări specifice: înlocuirea a 780 traverse din lemn speciale de 2,80 metri, înlocuirea a 246 de traverse din lemn speciale de pe aparate de cale şi pe linia încălecată, înlocuirea a 5,382 de tone de materialul mărunt de prindere, completarea prismei cu 385 de tone de piatră spartă, executarea burajelor tehnologice.

De asemenea, CFR SA precizează într-o postare pe Facebook că SRCF Galaţi a redeschis la ora 8:00 linia de cale ferată, cu ecartament larg, 706 J Galaţi Largă Ana – Galaţi Bazin – Galaţi Mărfuri – Port Docuri, după 22 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button