Piața speculativă de criptomonede se află într-un mare pericol după ce FTX a intrat oficial în faliment. Compania a început să nu mai răspundă nevoilor clienților și s-a dovedit că nu mai dispune de sumele necesare pentru a putea acoperi tranzacțiile solicitate.
Nu este prima platformă de tranzacționare care dovedește în final că nu are în spate un sistem real care să protejeze banii celor care o folosesc.
Specialiștii susțin că acest sistem este unul piramidal, speculativ și că nu are o bază reală de creștere. Sistemul piramidal a cuprins întreaga lume și au apărut din ce în ce mai multe oferte. Acest lucru este posibil deoarece aceste ciudățenii sunt permise în țările ce sunt paradisuri fiscale și unde legislație permite astfel de lucruri.
Binance, cea mai mare platformă de tranzacţionare de criptomonede din lume, precum şi rivali mai mici, printre care se numără Crypto.com, OKX şi Deribit, au promis că vor publica toate dovezile că deţin rezerve suficiente pentru a se ridica la nivelul obligaţiilor faţă de clienţi.
Coinbase, bursa listată în SUA, a încercat, de asemenea, să se distanţeze de criza care a cuprins FTX.
Toată lumea este încântată de câștiguri foarte mari și sigure, dar cum masa monetară dintr-un stat sau din lume este limitată, totul se bazează pe faptul că unii câștigă și alții pierd. Cât timp lumea este dispusă să investească trăiește cu impresia că va câștiga și va continua cu acest pariu până când schema se va prăbuși și vor pierde tot ceea ce ei credeau că au.