Unirea Republicii Moldova cu România a devenit subiectul principal în aceste zile, mai ales după agresiunea Rusiei și conflictele din regiunea separatistă Transnistria.
Unirea este decisă de cetățeni, dar nimeni nu i-a atitudine în acest sens. Nici Maia Sandu, nici Klaus Iohannis nu au făcut un pas în față privind acest demers, ci au rămas la nivelul de declarații populiste.
Amintim faptul că și Klaus Iohannis a fost întrebat în trecut despre Unire, răspunsul fiind unul similar: „Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”.
„Unirea este un lucru pe care îl pot decide cetățenii. Noi suntem o țară democratică și asemenea decizii le iau doar cetățenii într-un mod democratic”, este răspunsul președintelui țării Maia Sandu fiind întrebată când se va produce unirea dintre Republica Moldova și România.
„Aceasta pe cetățeni trebuie să-i întrebați. (…) Acest lucru se poate întâmpla doar cu susținerea poporului, când poporul va spune că vrea acest lucru, acesta se va întâmpla. Atât timp cât poporul nu vrea acest lucru sau nu există o masă critică ai oamenilor care să susțină acest deziderat atunci…” a declarat Maia Sandu.
„Mai întâi să se limpezească apele și să clarificăm ce înseamnă Unirea. De ce să nu ne gândim la niște lucruri practice: același spațiu unic de telefonie mobilă, de ecartament. Sunt partide care parazitează pe ideea Unirii, la fel sunt și partide care parazitează pe ideea integrării europene”, a subliniat Sandu.