Distribuți acest articol

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a comentat în termeni duri conferința de presă organizată în weekend la Ministerul Sănătății, conferință la care au luat parte ministrul Vlad Voiculescu, secretarul de stat Andreea Moldovan, dar și o serie de manageri de spitale.

Întrebat de Silviu Mănăstire la „Dosar de politician” cum vede evenimentul și de ce nu s-a făcut o strategie ca să nu mai fie nevoie de internare în ATI pentru atât de multe persoane, Cristian Diaconescu a afirmat: “Asta voiam să răspund. Senzația, auzind astfel de informări publice, este că acești oameni sunt sub vremi, adică vremurile sunt mult mai complicate… Atenție, nu îmi vii la televizor să te plângi!

Nu vii la televizor să spui `n-ar trebui și suntem la limita groazei`, pentru că probabil cineva s-a uitat la ei și a spus, `ah, în condițiile astea, de ce să îl mai duc în spital pe al meu, îl țin acasă!

Știți bine, lucrurile acestea nu se discută, mulți care ajung târziu la spitale, ajunși pentru că se tem de ce poate să se întâmple în spital. Or, din acest punct de vedere, spune-mi pe etape! În acest moment, ne pregătim, pentru că avem niște evaluări.” a adăugat președintele PMP.


Distribuți acest articol