Stenograme incendiare din ședința Biroului Politic Național al PNL. În ciuda votului în favoarea angajării răspunderii guvernului Ciolacu pe măsurile fiscal-bugetare, lideri ai partidului au formulat critici dure legate de faptul că PNL ar fi devenit o anexă a PSD.
Nu mai puțin de 20 de președinți județeni au luat cuvântul și i-au criticat pe Nicolae Ciucă și Marcel Boloș la ședința, de duminică, de la Vila Lac.
Unul dintre cei care și-au exprimat vehement nemulțumirea legată de relația cu PSD a fost europarlamentarul Vasile Blaga.
„Nicule, o să ne fie dor de 10%, dacă vom continua așa. Nicule, tu ești frate cu Marcel. Marcel nu e frate cu tine,” a afirmat Blaga.
„Asta sunt, nu o să mă schimb. Dacă e vreo discuție, acilișea sunt”, a spus Ciucă.
Și Alexandru Nazare, fost ministru PNL al Finanțelor, s-a declarat împotriva faptului ca PNL să susțină măsurile economice propuse de PSD.
„Este o crimă ca Partidul Național Liberal să bage taxe pe proprietate. Aceasta nu este o dezbatere economică, este o dezbatere politică, trebuie să ne consultați. Eu nu o să fiu de acord cu aceste măsuri”, a spus Nazare.
„Dar bugetul l-ai votat?”, l-a întrebat Ciucă.
„Nu, că nu a fost discutat în partid, nimic nu se discută în partid”, a reproșat Nazare.
Rareș Bogdan a mers și mai departe, criticând și el dur relația cu PSD:”PNL nu e ruda săracă a PSD. Rupem căruța”.
Florin Cîțu a avut chiar un schimb de replici tăioase cu liderul liberalilor. „Ai grijă cum vorbești!”, l-a avertizat Cîțu pe Ciucă, care i-a spus: „Scuză-mă, mă!”.
“Revolta” contestatarilor lui Nicolae Ciucă din PNL s-a încheiat însă rapid. În ședința de astăzi a BPN, după supunerea la vot a procedurii angajării răspunderii Guvernului pe măsurile de echilibrare bugetară, doar patru liberali au votat împotrivă. Restul liderilor PNL au votat în favoarea acestei soluții.