În loc să reflecteze asupra erorilor guvernării din ultimii ani – inclusiv haosul bugetar și eșecurile în reformele-cheie – liberalii par mai interesați să prindă din nou un scaun la masă. Nu mai contează dacă sunt a patra forță politică sau dacă încrederea publică s-a evaporat. PNL insistă: „Suntem gata să guvernăm. Oricum. Cu oricine. Numai să rămânem.”
Compromisul ca doctrină
De la alianțe cu PSD și USR, la sprijin pentru orice premier care nu-i amenință cu marginalizarea, PNL nu mai are „linie politică”, ci linie de supraviețuire. Mai mult, Ciprian Ciucu a transmis că nici nu mai e nevoie de condiții pentru a intra în guvern. Asta, după ce chiar partidul său a contribuit la prăbușirea economică actuală, pe care o numește acum „o responsabilitate asumată”.
Despre guvernul tehnocrat: „Nu, mulțumim. Nu ne putem preface că vrem soluții”
Într-un alt moment de sinceritate involuntară, Ciucu a respins ideea unui premier tehnocrat care ar putea aduce echilibru într-o perioadă grea. Motivul? Partidele nu pot controla un tehnocrat. Și dacă nu pot controla, nu vor să participe. Cât despre Ilie Bolojan, liderul local ridicat la rang de salvator național în lipsa altor opțiuni, acesta este singurul în care mai pare să spere partidul – un fel de „as din mânecă” într-un costum deja plin de găuri.
Rotativa democratică? „Am mai văzut filmul ăsta și nu ne place”
Ciucu a respins și ideea unei rotative guvernamentale. Liberalii vor totul acum, fără pauze, fără schimb de roluri. Ei „iau măsurile grele”, iar alții nu sunt bineveniți la momentul în care rezultatele ar putea da roade. O gândire politică pe modelul: „Noi cu suferința, voi cu aplauzele? Nu merge!”
Concluzie: un partid mare cu un plan mic – să nu plece de la putere
PNL nu mai pare interesat de reconstrucția încrederii sau reforme reale. Nu vrea să înțeleagă mesajul dat de electorat. Vrea doar să rămână la butoane, indiferent de voturi, principii sau direcție. E o poziționare cinică, care confirmă ceea ce mulți alegători simt deja: liberalii vor puterea, nu responsabilitatea. Iar democrația? Poate aștepta.
