Greu să nu te întrebi în cîte ceasuri s-ar fi umplut Piața Victoriei de #reziști dacă vreun politician gen Ponta, Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă șamd ar fi spus vreodată ce a spus ieri premierul Bulgariei despre Parchetul General de la Sofia, care ”nu există” și apără corupții. Ce iureș, ce vuiet, ce lamentări. Dar, mai ales, ce reacții internaționale vehemente ar fi urmat. Doar că e liniște deplină, nimeni nu pare indignat/deranjat. Bulgaria și România, două țări în care se duce tot mai tăios un război între Germania, pe de-o parte, și Franța+SUA pe de alta. Cine va cîștiga?
Să recapitulăm pe scurt: un supergreu al politicii bulgare, fostul premier Boiko Borisov, e săltat de Poliție fix cînd în țară se afla șefa Parchetului European, Laura Kovesi, ținut 24 de ore, apoi eliberat fără să fie pus sub vreo acuzație. Poliția zice oficial că e vorba de fraude cu fonduri europene, Parchetul General spune că nici vorbă, doar prezumtiv șantaj la adresa unui afacerist. Poliția nu mai revine ca să-și apere afirmațiile.
Vine însă premierul Bulgariei, băiatul de pe filiera americană Kiril Petkov, cu afirmații șoc, în plin Consiliu de Miniștri:
„Parchetul se comportă din nou ca un avocat când vine vorba de persoanele acuzate de corupție. Nu există un parchet independent în Bulgaria. Ne confruntăm din nou cu un sabotaj absolut din partea Procuraturii Republicii Bulgaria sub conducerea domnului Gheshev. Se ascund acte de acuzare, pe care le putem obține cu ușurință. Informațiile primite de la persoana șantajată sunt ascunse și ignorate pentru a nu se face o anchetă legală. Parchetul are o altă problemă serioasă, pentru că și Parchetul European lucrează la acest caz. În timp ce faptele sunt de obicei ascunse, iar publicul bulgar nu poate determina dacă și cum funcționează parchetul, există acum o structură europeană paralelă în care avem mai multă încredere. Vor exista informații foarte clare la nivelul UE cu privire la modul în care acţionează efectiv și ce s-a făcut. Cert este că mulți oameni spun că Bulgaria este o țară cucerită. Credem că asta nu va mai fi valabil în viitor. Vom lupta și vom face tot posibilul pentru a face din Bulgaria o țară europeană normală. Bătălia a început. Vom lucra cu toate instrumentele” a spus Petkov, conform agenției Novinite.
Presa internă și externă, mai ales cea de la noi, s-a repezit să declame că reținerea lui Borisov de către Poliție e un succes direct al Laurei Kovesi, un site popular de la noi titrând chiar ”Boiko Borisov, arestat de procurorii lui Kovesi”.
Care să fie explicația bizareriilor?
Pe teritoriu bulgar, la doi pași de noi, mascat de războiul ucrainean, are loc un alt război, geopolitic am spune.
Conducătorul unui stat membru UE și NATO spune despre un pilon al statului de drept că e protectorul corupției, ba chiar că nu există, și îl contrapune altui pilon, Ministerul de Interne. Maximă gravitate.
Ce avem aici, de fapt? Și care e rolul Laurei Kovesi în ciorba bulgărească?
Nu e complicat.
În Bulgaria are loc o confruntare între Germania cea iubitoare de ruși și binomul Franța/SUA, care vrea să dizloce țara lui Merkel din anumite sfere de influență, mai ales din estul Europei.
Boiko Borisov, lider al unui puternic partid bulgar de centru-dreapta, membru al PPE, a fost numit adesea în presa externă ”cățelul Angelei Merkel”. Fostul cancelar german și fostul lider al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, au fost acuzați repetat că închid ochii la corupția care devastează Bulgaria doar pentru că țara e condusă de omul germanilor. Foarte probabil că e adevărat.
După 12 ani, puternicul Borisov a cedat puterea filierei americane, recte băieților de la Harvard Kiril Petkov și Vasen Asiliev, premier și vicepremier acum. Dar a reușit să-și plaseze la timp un om foarte greu la cîrma Parchetului General, în persoana lui Ivan Geshev, în timp ce alt acolit, fostul procuror general Sotir Tsatsarov, a preluat șefia DNA bulgăresc. Așa cum am mai relatat, amîndoi au avut mereu un dinte împotriva Laurei Kovesi, astfel că Bulgaria a și votat împotriva numirii ei la șefia EPPO.
Kovesi, pe de altă parte a fost mereu activă pe spațiul bulgăresc și continuă să fie. Activitatea sa ca procuror european poate da lovituri grele rețelei Borisov-GERB (partidul său), prin scoaterea la lumină a unor fapte de mare corupție. Eliminarea grupării Borisov înseamnă eliminarea influenței Germaniei în Bulgaria, în favoarea celei exercitate de Macron și de americani.
Acum înțelegem, poate, mai limpede de ce Macron și-a retras candidatul de procuror la șefia EPPO ca să-i lase drum liber Laurei Kovesi, o manevră care a șocat Europa. În numele unor interese viitoare.
Acționînd contra lui Borisov, șefa EPPO împușcă doi iepuri: netezește drumul viitorilor ”influenceri” ai politicii sofiote și își crește propria imagine în perspectiva unei foarte probabile lansări în politica românească, în 2024.
Pentru că și în România, nu doar în Bulgaria, se derulează un război surd între germanii dominanți în ultimii ani și franco-americani.
După greu evitabila victorie a lui Macron la prezidențiale, luna viitoare, filo-germanul Klaus Iohannis ar putea avea mici probleme, cu excepția cazului în care se va reprofila din mers, și ceva semne în sensul ăsta ar fi.
Cum o fi mai bine pentru români și bulgari: cu influențe germane ori franco-americane?
”Noroc” că la întrebarea asta, popoarelor nu li se îngăduie un răspuns. (Bogdan Tiberiu IACOB) – Inpolitics.ro.