Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan susține că în ultimii ani județul a primit mai mulți bani decât în orice altă perioadă de după Revoluția din 1989. Doar prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), în Sibiu ajung 2 miliarde de euro, în timp ce programul ”Anghel Saligny” mai aduce aproape un miliard de lei.
Liderul PNL Sibiu a făcut un rezumat al banilor veniți din mai multe surse în localitățile din județ.
”În ultimii ani, în calitate de vicepremier, ministru al muncii și deputat de Sibiu am depus eforturi constante, susținute, pentru a sprijini proiectele de dezvoltare ale județului. Pot spune cu tărie că munca nu au fost în zadar și voi încerca să fac un bilanț.
În parteneriat cu Consiliul Județean, primăriile din județ, avem sute de proiecte de finanțare din bani europeni, guvernamentali sau locali, iar afluxul banilor de investiții este nemaiîntâlnit în istoria recentă a județului.
Pe lângă asta, am susținut angajatorii în perioada de Pandemie, și cea de după, să poată plăti salarii și șomaj tehnic, sa păstreze locurile de muncă, am inițiat linii de finanțare pentru dotarea spitalelor și școlilor cu aparatura medicală, echipamente și materiale necesare pentru buna desfășurare a activităților, am fost parte la decizia privind finanțarea marilor proiecte ce țin de rețelele de Apă-Canal și Gaze sau de investiții în drumuri și renovări de clădiri publice și de patrimoniu. În centrul tuturor acțiunilor au fost nevoile reale ale oamenilor”, a declarat Turcan.