Știrea Zilei

Justiția îl iartă – Tribunalul București a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul lui Dan Voiculescu – Statul român mai are de recuperat 50 de milioane de euro

Tribunalul București a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul lui Dan Voiculescu, conform portalului instanței. Decizia nu este definitivă.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunța că a ”reorganizat ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel” și că a reorganizat și Direcţia generală executări silite, ”pentru a accelara procedurile de valorificare a bunurilor confiscate”

Potrivit unui răspuns al ANAF  din vara lui 2021, statul a recuperat puțin peste 18 milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA, plus produsul infracțiunii de peste 20 de milioane de euro, în total 80 de milioane de euro, la 7 ani de la condamnarea mogulului Antenelor, Dan Voiculescu, la 10 de ani de închisoare pentru spălare de bani.

Pe 8 august 2014, Voiculescu pășea pe poarta penitenciarului Rahova, după ce a fost condamnat de judecătoarea Camelia Bogdan.

7 ani mai târziu, realitatea arată că statul a recuperat doar 8,4 milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro. „Referitor la cuantumul sumelor încasate ca urmare a măsurilor întreprinse în dosarul penal nr. 25497/3/2012, vă informăm că totalul sumelor recuperate până la data de 08.03.2021 este de 41.466.768 de lei”, se arată într-un răspuns ANAF trimis la solicitarea Economedia în martie acest an.

Statul a recuperat însă alte 10 milioane de euro din produsul infracțiunii. Acesta reprezintă profitul făcut de Voiculescu cu banii furați de la stat. E vorba de cele 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, dar nevalorificate încă în totalitate din cauza litigiilor deschise de mogulul Antenelor, cu excepția fostului sediu ICA vândut pe 20 august 2019: fostul sediu al Antenelor din Șoseaua București-Ploiești, turnul Grivco, un teren din strada Gârlei 1B și fostul sediu ICA din strada Gârlei 1D. Acesta din urmă a fost vândut Antenei Group în august 2019 pentru 10 milioane de euro. Vezi aici.

A executat doar 3 ani de detenție

Dan Voiculescu a ieșit din penitenciar după numai 3 ani de detenție, în iulie 2017, întucât avea peste 60 de ani și a executat doar o treime din pedeapsă.

Dosarul de șantaj a fost clasat

Pe 3 martie 2021, DNA a clasat dosarul de șantaj al Lui Voiculescu în care fusese denunțat de 3 persoane, printre care Nelu Iordache. În acest caz, Voiculescu a fost plasat sub control judiciar în iulie 2014, cu câteva săptămâni înainte să fie condamnat definitiv la 10 ani de detenție în dosarul ICA, fapt ce l-a împiedicat să iasă din țară. Detalii despre dosar aici.

Achitat definitiv în alt dosar de șantaj

Pe 28 iunie 2017, Dan Voiculescu a fost achitat definitiv în dosarul privind șantajarea lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Antena Group, condamnată

În acest caz, ginerele lui, Sorin Alexandrescu, a primit 4 ani și jumătate de detenție efectivă, iar fiica lui, Camelia, un an și 6 luni cu suspendare. Antena TV Group SA a fost condamnată la o amendă penală de ”200.000 lei și pedeapsa complementară constând în afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare prin intermediul postului TV Antena 1, timp de o lună, de 10 ori, în intervalul orar 18:00 – 20:00, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj”. Vezi aici.

Judecătoarea lui Voiculescu, exclusă din magistratură de 2 ori

Între timp, judecătoarea care l-a condamnat pe Viculescu la închisoare, Camelia Bogdan, a fost exclusă de două ori din magistratură.

Prima dată, Înalta Curte i-a comutat sancțiunea din excludere în mutare disciplinară timp de 6 luni la Curtea de Apel din Târgu Mureș. Ea a fost sancționată disciplinar pentru că a ținut cursuri anti-corupție pentru funcționarii APIA și a primit bani euronnei pentru acest lucru. APIA era în subordinea Ministerului Agriculturii, instituție prejudiciată de Dan Voiculescu, iar Înalta Curte a considerat că judecătoarea Bogdan a comis o abatere disciplinară. Ulterior, în octombrie 2020, Bogdan a câștigat la CEDO pentru că statul român i-a încălcat dreptul la apărare. Ea a primit și daune de 8000 de euro.

În aprilie 2018, Secția pentru judecători a CSM a decis pentru a doua oară excluderea din magistratura a Cameliei Bogdan și suspendarea din funcție. Judecătorul a contestat decizia la Înalta Curte, iar procesul este în desfășurare. De această dată, judecătoarea Bogdan este acuzată că a preluat un dosar al unui judecător intrat în concediu pe care nu l-a înapoiat când acesta a revenit în activitate. Dosarul îl viza pe notarul Jean Andrei, condamnat la trei ani cu suspendare în cazul lui Radu Mazăre. Jean Andrei este fostul soț al ex-șefei Tribunalului București, Laura Andrei, o amică a Liei Savonea, fostă șefă a CSM.

Statul a dat în loc să ia

De notat că, deși statul trebuie să recupereze bani de la Dan Voiculescu, iar Antena Group este condamnată penal, trustul de presă fondat de acesta, dar deținut formal de fiicele sale, a primit 3 milioane de euro de la stat în pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button