Casa Albă a redeclarat, miercuri, prioritățile strategice ale președintelui american Joe Biden: să se impună în fața Chinei pe termen lung și să contracareze Rusia în cel mai scurt timp pentru a rămâne prima putere mondială care nu poate fi contestată.
Scopul „cel mai presant”, conform documentului difuzat de executivul american, constă în a ține piept regimurilor autoritate. În primul rând, Moscovei și Beijingului, scrie AFP.
„Rusia reprezintă o ameninţare imediată pentru ordinea internaţională liberă şi dreaptă, încălcând cu neruşinare normele internaţionale fundamentale”, este de părere Casa Albă.
„China, prin contrast, este singurul rival care are atât voinţa de a schimba ordinea internaţională, cât şi, din ce în ce mai mult, mijloacele economice, diplomatice, militare şi tehnologice pentru a urmări acest obiectiv”, a sesizat administraţia Biden.
„SUA au totul pentru a câştiga competiţia secolului XXI. Ieşim mai puternici din fiecare criză. Şi nu este nimic din ceea ce nu putem face”, a afirmat liderul de la Casa Albă.