Știrea Zilei

Iohannis, totul pentru Ucraina, nimic pentru România – Cere intensificarea eforturilor la nivel european pentru sprijinirea Ucrainei

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a subliniat, într-o discuţie avută la Palatul Cotroceni, cu Paolo Gentiloni, Comisarul european pentru Economie, necesitatea intensificării eforturilor la nivel european pentru a acorda în continuare sprijin Ucrainei şi poporului ucrainean, informează Administraţia Prezidenţială.

În cadrul întrevederii, Iohannis şi Gentiloni au discutat în primul rând despre agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv din perspectiva impactului economic la nivelul UE și al statelor membre, despre provocările generate de gestionarea fluxurilor de refugiați și situația din Republica Moldova.

De asemenea, au mai fost abordate situația prețurilor la energie, ca urmare a discuțiilor și a deciziilor luate la Consiliul European de săptămâna trecută, stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și situația bugetară.

„Președintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile întreprinse de România până în prezent în materie de asistență umanitară directă pentru Ucraina și modul de gestionare și sprijin a fluxurilor de refugiați care ajung în țara noastră. Totodată, Președintele României a apreciat buna colaborare cu Comisia Europeană și a solicitat flexibilitate în ceea ce privește resursele financiare neutilizate aferente perioadei 2014-2020, astfel încât să fie folosite pentru gestionarea situației refugiaților”, se arată în comunicatul emis de Cotroceni.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button