Știrea Zilei

Iohannis: Libertatea, democraţia, statul de drept par garantate; pot apărea oricând pericole

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor în care a subliniat că, „oricând”, pot apărea pericole la adresa securităţii în regiune despre care se credea că nu mai sunt posibile.

Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidenţial Ion Oprişor în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I din Bucureşti.

Iată ce a spus șeful statului: „Libertatea, democraţia, statul de drept, menţinerea unor societăţi în care cetăţenii sunt apăraţi şi mereu în siguranţă – toate acestea par, de multe ori, a fi garantate de la sine, mai ales în lunga perioadă de pace pe care a avut-o continentul nostru. Din păcate, realităţile recente ne dovedesc că pot apărea oricând pericole la adresa securităţii zonei noastre pe care nu le mai credeam posibile. Astăzi, suntem martori ai unor provocări majore, iar Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei”

El a afirmat că acest conflict nu afectează doar suveranitatea şi interesele poporului ucrainean, ci riscă să destabilizeze profund ordinea internaţională bazată pe reguli.

Şeful statului şi-a exprimat aprecierea faţă de cei care fac parte în prezent din sistemul de apărare.

Transmit aprecierea mea tuturor reprezentanţilor structurilor din sistemul naţional de apărare care continuă să-şi pună viaţa în pericol pentru apărarea intereselor României, dar şi pentru toţi acei eroi nevăzuţi care acţionează, zi de zi, cu dăruire şi curaj pentru salvarea vieţii semenilor lor şi pentru ca înaltele valori umane să fie respectate şi asigurate„, a afirmat Klaus Iohannis.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button