Politică

Iohannis anunță că va secretiza în continuare informațiile despre ajutorul pentru Ucraina:

Președintele Klaus Iohannis a declarat că va menține lipsa de transparență despre informațiile privitoare la ajutorul pentru Ucraina și a invocat pericolul ca Rusia să afle aceste detalii.

”România nu va fi mai transparentă și pentru asta nici nu vă dau detalii despre cine pe cine va antrena”, a spus Iohannis într-o conferință de presă la care a fost întrebat dacă armata română va antrena militarii ucraineni.

”Nu mi se pare util să facem publice detalii despre ajutorul militar. Suntem lângă front, nu are rost să dăm date via media celor care agresează Ucraina. Dar toate aceste măsuri sunt agreate de forurile competente și sunt gestionate cu foarte mare responsabilitate”, a spus Iohannis.

Întrebat de presă ce îl diferenţiază de premierul olandez Mark Rutte, Iohannis a răspuns: „Cred că ne deosebeşte geografia, istoria şi cu siguranţă sunt unele teme unde abordările noastre … ambele sunt foarte constructive, dar uşor diferite în ce priveşte viitorul NATO”.

Reamintim că România e printre puținele state occidentale care țin într-un secret absolut sprijinul pentru Ucraina.

În 2023, celebrul jurnalist BBC Stephen Sackur l-a întrebat în repetate rânduri pe ministrul român de Externe Bogdan Aurescu despre secretizarea de către România a eventualului ajutor militar pentru Ucraina. Într-un interviu de 24 de minute, confruntat cu refuzul repetat al lui Aurescu de a vorbi despre acest ajutor, jurnalistul BBC l-a întrebat pe oficialul român dacă ”România e o democrație”.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button