Distribuți acest articol

Ca pe timpul lui Ceaușescu, așa ne vom simți în luna ianuarie, atunci cànd este maximul de consum energetic în România.

În ultimii ani, contrar voinței românilor, o serie de termocentrale complet și corect funcționale au fost închise. Acest lucru face ca la momentul de față România să aibă un deficit de emergie de 15%, dar în luna ianuarie sistemul nu va mai face față deoarece 30% reprezintă deficitul.

Energia electrică nu se poate transporta pe distanțe lungi și chiar dacă sistemele energetice ale statelor sunt interconectate pentru siguranță, condițiile tehnice permit doar o deservire locală din importurile scumpe.

Așa se face că există riscul major, ca urmare a închiderii termocentralelor, România să nu mai poată furniza energie și așa să se ajungă la căderea parțială a sistemului energetic. Pe scurt ne vom simți precum în vremea lui nea Nicu Ceaușescu, când se primea energie electrică cu porția.

Peste toate acestea în curând reactorul 1 de la Cernavodă va trebui închis, iar reactorul 3 nu are șanse mari de a fi pornit.

Regimul comunist a construit în România termocentrale în toată țara, în fiecare județ. Acestea aveau un dublu rol: cel principal era de producere a energiei electrice, cel secundar de a încălzi orașele României.

Astăzi o mică parte din ele mai sunt funcționale datorită trădărilor repetate făcute de politicieni. Aceștia au închis treptat aceste capacități de producție dar fără a pune nimic înapoi.

Politicienii mint că așa s-a cerut de la Bruxelles, dar nu se spune tot adevărul: de acolo au venit recomandări de energie verde, nu să ne distrugem economia națională. Ori băieții deștepți din energie asta au făcut: au măcelărit sistemul energetic anual.

Așa se face că România din exportator de energie a ajuns importator. Luăm astăzi curent electric din Ungaria și din regiunea transnistreană, asta deși aveam propriile termocentrale.

Europa distruge afacerile locale și închide prin decizii industria europeană. Deși doar 7% din poluarea mondială este realizată de Uniunea Europeană se impun măsuri draconice ce vor închide afaceri. Degeaba luăm noi măsuri dacă SUA, China și India, principalii poluatori de pe glob, nu sunt deloc interesați de protejarea pământului.

O Economie verde implică costuri mai mari de producție ceea ce face ca Europa să nu mai fie competitivă la nivel mondial. Afacerile și cetățenii din toată Europa au suferit, nu doar românii, cu diferență că ei au creat noi facilități de producție și apoi au mai redus din celelalte.


Distribuți acest articol