
Oamenii mor numai de covid-19 dacă ne luăm după Vlad Voiculescu: „Unele operații ar putea fi amânate”
Vlad Voiculescu obligă toate spitalele să se concentreze pe tratarea pacienților cu Covid-19, iar urgențele non-Covid să fie preluate de alte spitale de cronici. Acesta a precizat că este vorba de spitalele cu specialități precum Ortopedie, ORL, Urologie sau Chirurgie
Ministrul Sănătății a anunțat „concentrarea tuturor forțelor în perioada următoare pe îngrijirea pacienților cu Covid-19. Asta, da, ar putea să însemne amânarea unor operații elective, unor proceduri elective, asta ar putea să însemne că anumite spitale, respectiv anumite secții, o anumită parte a resurselor umane vor fi concentrate pe tratamentul pacienților cu Covid-19”.
Vlad Voiculescu a mai spus duminică, într-o conferință de presă, că urgențele de patologie non-Covid vor fi direcționate către alte spitale „care până în prezent nu au oferit îngrijire de urgență. Cu alte cuvinte, anumite spitale de cronici, deși au baza umană și materială pentru îngrijirea urgențelor nu au făcut-o intotdeauna. Va trebui un efort din partea acestor spitale”. susține Voiculescu.
Nu uita să distribui acest articol!Recomandarea redacției!
George Simion, către Arafat: Vei dispărea, mafiotule!
Raed Arafat încearcă să acapareze întreg sistemul medical românesc, iar ministerul Sănătății va rămâne doar o instituție formală. Arafat a...
Tudor Chirilă: În teatru, condiţionarea ascensiunii de favoruri sexuale e de notorietate
În contextul declaraţiilor făcute de actriţa Viorica Vodă pe scena premiilor Gopo, marţi seară, când a mărturisit că a fost...
Protest la STB: STOP ABUZURILOR!
Sindicatul Transportatorilor din București (STB) va protesta joi, 05.05.2022, între orele 13:00 -17:00, la sediul Societății de Transport București STB...
Împrumutul PNRR a primit obiecții de la Bruxelles. Ce se va întâmpla cu promisiunile guvernanților…
Cu această coaliție de guvernare, România se face de râs în Europa. Cele două partide, PNL și USR-PLUS, au ratat...
Raluca Turcan a decis: „Românii vor putea munci până la 70 de ani. Este pentru binele lor”
O nouă zi, o nouă declarația halucinantă din partea ministrului Muncii, Raluca Turcan. Fără jenă, doamna ministru susține că românii...
Garda de Mediu a decis! Romprest respectă legea în Sectorul 1. Clotilde Armand abuzează de putere și încalcă legea
Dacă Romprest respectă legea înseamnă că cealaltă parte o încalcă. Garda de mediu a decis că firma de salubrizare a...