De când a fost lansat, Planul Simion a fost atacat din toate părțile, portavocile sistemului susținând că este un plan populist și că nu se pot construi apartamente la 35.000 de euro. Dar, aceleași portavoci aplaudă măsurile similare anunțate recent de către premierul australian Anthony Albanese, care vrea să construiască locuințe ieftine pentru a combate criza locuințelor din Australia. Abordarea aceasta nu este unică: vicepreședintele american Kamala Harris și laburiștii din Marea Britanie au venit cu planuri similare.
Și atunci, de ce este Planul Simion atât de atacat? George Simion avansează o explicație, în care susține că planul deranjează actuala clasă politică: ei nu au interesul să schimbe lucrurile în favoarea românilor, iar Planul Simion reprezintă o amenințare la adresa sistemului corupt și ineficient care ne-a adus aici, a subliniat liderul AUR.
„Planul Simion propune construirea de apartamente la prețuri accesibile, începând de la 35.000 de euro, pentru familiile tinere, pentru românii cu dificultăți financiare și pentru cei care doresc să se întoarcă din diaspora. Planul nostru pune românii pe primul loc, lucru ce nu convine actualei clasei politice, cea care a distrus România în ultimii 35 de ani.
De ce pot laburiștii din Australia și Marea Britanie? De ce Kamala Harris poate în Statele Unite? De ce Ursula a numit un comisar care să se ocupe de locuințe, dar George Simion, cu Planul Simion, nu poate în România? Răspunsul este evident: pentru că le este frică de o schimbare reală. Le este frică de ce va urma atunci când românii vor avea acces la locuințe accesibile, iar acest sistem vechi și corupt va cădea”, a mai spus Simion.