ActualitateMagazin

În mai multe parcuri din Tokyo au fost instalate primele toalete publice transparente

Autorităţile locale din Tokyo au amplasat zilele trecute în câteva parcuri mai multe toalete publice transparente. Deşi la prima vedere par a fi de nefolosit, acestea devin opace atunci când o persoană intră înăuntru. 

Scopul proiectului a fost ca percepţia publică legată de toaletele publice să fie schimbată, iar trecătorii să poată verifica curăţenia din interior înainte de a le folosi, notează The Guardian. 

„Există două probleme când vine vorba de toaletele publice, în special cele din parcuri: dacă sunt curate şi dacă cineva se ascunde în interior. Am căutat cea mai bună varianta pentru ca acestea să poată fi folosite. Acum, ele luminează noaptea parcul şi atrag atenţia”, se arată într-un comunicat al fundaţiei Nippon, iniţiatoarea proiectului Tokyo Toilet Project, mai scrie sursa citată. 

Pereţii toaletelor sunt realizate din sticlă colorată „inteligentă”, aceasta devenind opacă atunci când o persoană intră şi blochează uşa din interior. 

Ele au fost create de arhitectul Shiheru Ban, în colaborare cu o serie de designeri de vârf şi, deocamdată, au fost instalate în cinci locaţii din cartierul Shibuya.

Până în primăvara viitoare, vor fi instalate 17 astfel de toalete şi în alte parcuri din capitala Japoniei. 

 » sursa: ebihoreanul.ro

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button