Ilie Bolojan a declarat recent că o pensie de peste 3.000 de lei este „mare” și că ar trebui impozitată suplimentar. Aparent, liberalul care a devenit simbol al „eficienței administrative” propune o reformă fiscală care lovește direct în cetățenii care au muncit o viață întreagă, au plătit taxe onest și care, în multe cazuri, abia își permit un trai decent.
Însă realitatea este alta: Bolojan nu vorbește despre pensiile speciale, nici despre cumulul rușinos de venituri din politică și administrație, nici despre sutele de agenții care înghit bani publici fără niciun rezultat. Nu. Soluția lui este să mai stoarcă ceva din „pensionarii de rând”, cei care în majoritate nu au vilă în Băile Felix și nici contracte cu statul.
3.000 de lei, o pensie „mare”? În ce țară?
În România anului 2025, 3.000 de lei înseamnă:
- aproape 0 economii, după plata întreținerii, curentului, gazelor, medicamentelor și alimentelor de bază;
- imposibilitatea de a ajuta copii sau nepoți, într-o țară cu inflație de peste 25% în ultimii 3 ani;
- renunțarea la tratamente sau investigații medicale, pentru că sistemul public e depășit.
Să declari că această pensie este „mare” e fie o dovadă de cinism, fie o deconectare periculoasă de la realitatea socială.
Unde sunt tăierile reale, domnule Bolojan?
- De ce nu propuneți impozitarea cumulului pensie + salariu la stat, care depășește frecvent 15.000 lei/lună?
- De ce nu susțineți desființarea pensiilor speciale, care ajung și la 20.000 lei pe lună?
- De ce nu reduceți din sutele de milioane cheltuite anual de PNL pe subvenții de partid și sinecuri în administrație?
- De ce nu cereți transparență și plafonare la sumele forfetare ale parlamentarilor, unde fiecare cheltuie „după inspirație”?
Pentru că acolo este adevăratul sistem de privilegii. Dar acolo Bolojan tace.
Impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei este o deturnare a furiei populare către cei mai vulnerabili. În timp ce pensionarii sunt țapi ispășitori, adevărații profitori ai statului – clienții politici, parlamentarii de profesie și „reformatorii” de fațadă – scapă basma curată.
Reforma reală nu începe cu bunicul care a fost sudor sau învățătoare. Reforma reală începe cu desființarea privilegiilor și cu tăierea cheltuielilor nesimțite din vârful piramidei.
