Guvernul a declarat stare de alertă în energie pentru luna august și a decis suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu 7 milioane de lei din Fondul de Rezervă. Măsura vine pe fondul scăderii producției de energie electrică, alimentată de secetă și de debitele foarte mici de pe râuri, mai ales de pe Dunăre.
Ilie Bolojan a spus, după ședința de urgență a Executivului, că este nevoie ca autoritățile, populația și firmele să reducă voluntar consumul în orele de vârf. Mesajul este limpede: statul nu mai vorbește despre control, ci despre economie de avarie. Când Guvernul cere consum mai mic, recunoaște de fapt cât de fragilă a devenit rețeaua energetică în plină vară.
O criză gestionată cu improvizații
Decizia ridică însă o problemă politică serioasă. Sorin Grindeanu a pus sub semnul întrebării legitimitatea unui guvern demis de a declara stare de alertă în energie. Obiecția nu este doar tehnică. Ea deschide discuția despre cât de departe poate merge un executiv interimar atunci când ia măsuri cu impact național, pe termen scurt, dar și cu efecte administrative și bugetare.
În paralel, Bolojan a explicat și că România va apela la ajutor de urgență din Ucraina, prin discuții purtate de Transelectrica și Nuclearelectrica. Asta spune multe despre starea reală a sistemului: în loc de surplus și planificare, statul se uită spre importuri și soluții de avarie.
Mai delicată este și diferența dintre deciziile luate în trecut și tonul de acum. Reporterii au amintit că, în martie, tot printr-o ordonanță de urgență, au fost închise capacități pe cărbune pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR. Acum, cinci luni mai târziu, Guvernul avertizează că producția scade și cere prudență la consum. Nu este doar o schimbare de mesaj. Este imaginea unui sistem împins dintr-o extremă în alta, fără suficientă rezervă strategică.
Pe termen politic, miza este clară: cine își asumă costul acestei vulnerabilități și cine explică de ce România ajunge să gestioneze energia prin alertă, recomandări și ajutor extern. În astfel de momente, problema nu mai este doar cât consumă cetățenii. Problema este cât de mult a întârziat statul să-și facă ordine în propriile decizii.
